Trăiește aventura! Aventurile extreme din inima mea
Trăiește aventura, mi s-a spus! Pentru o persoană care își iubește rutina zilnică și care nu părăsește des confortul mult îndrăgit consider că am dat dovadă de curaj și nebunie, în multe dintre aventurile pe care le-am încercat.
Am escaladat un munte și am dormit sub cerul liber, am alunecat grațios pe pârtie, m-am cățărat în copaci, am înotat într-un lac, am vâslit așa cum mi-a șoptit susurul râului, am vizitat subteranul, am evadat din cele mai întunecate încăperi, am zburat printre nori cu aripi de pânză, m-am lăsat purtată de vânt precum personajele lui Jules Verne, am sărit în gol de la înălțime și strigat bullseye! Am trăit aventura, învăluită în entuziasm și copleșită de emoții, iar în timpul liber o trăiesc privind-o și citind-o, respirând-o împreună cu personajele pe care le ador.
Dar nimic nu se compară cu aventura pe care o trăiesc zi de zi în jungla urbană zăpăcită de reguli și legi pe care nimeni nu le respectă. Nimic nu întrece aventura extremă ce are loc în mintea și în inima mea. Mi-am tradus amintirile, cele mai intime gânduri și cele mai arzătoare dorințe și le-am dat forma unor cărți, am cântat, în fața celor ce și-au pus amprenta pe sufletul meu, versurile pe care le-am simțit cele mai aproape și am atins culmile fericirii pe atât de des pe cât le-am întâlnit pe cele triste. Mi-am învins fricile și am ieșit învingătoare.
Așa că, de fiecare dată când pare că nu fac nimic, de fapt retrăiesc cele mai frumoase aventuri și le plănuiesc pe următoarele. În viziunea mea, trecutul, prezentul și viitorul se desfășoară în același timp.
Cu toate acestea, viața nu este compusă doar din aventuri extreme. Ador momentele banale, privirile cu subînțeles și discuțiile fără cuvinte, ador plimbările în parc și momentele în care joaca lasă în urmă zâmbete, mă opresc deseori să privesc cerul, așteptând un curcubeu sau un fulg de nea și îmbrățișez cu bucurie ședințele foto fără motiv.
Mă încăpățânez să trăiesc frumos, în armonie cu tot ce mă înconjoară și doar alături de persoane care mă fac să vibrez la frecvența potrivită. Trăiește aventura vieții tale așa cum îți dorești!
Imaginea de referință este preluată de pe www.pixabay.com.