Saleuri vegane cu susan
Când l-am văzut pe finuţul meu cum savurează pofticios saleurile pregătite de mama lui, am ştiut că trebuie să veganizez şi această reţetă şi să prepar versiunea mea de saleuri cu susan. Zis şi făcut.
Saleuri vegane cu susan – Reţeta pentru o tavă
Ingrediente şi mod de preparare:
- 150 gr făină
- un vârf de sare
- 150 gr unt din cocos/caju
- 150 cremă de migdale SimplyV
- seminţe de susan/chimen
Făina se amestecă cu sarea, untul tăiat bucăţele şi crema de migdale. Compoziţia omogenă se pune 2 ore la frigider. Aluatul se întinde cu sucitorul pe o hârtie de copt şi se taie în forme dreptunghiulare, cu un cuţit cu lamă ondulată. Saleurile se aşează în tava tapetată cu hârtie de copt, se ung cu puţină apă, iar deasupra lor se presară seminţe de susan/chimen. Preparatul se lasă în cuptorul încălzit la 200 grade pentru 25 de minute sau până se rumenesc frumos.
Amintiri stârnite de papilele gustative
Nici nu ştiu cum să explic senzaţia pe care am avut-o când am gustat minunatele saleuri. Eram puţin îngrijorată dacă o să-mi reuşească reţeta pentru care am sacrificat o cutie întreagă de cremă de migdale şi puţin mai mult de o jumătate de unt vegan preferat. Dar când am văzut că saleurile au crescut şi au prins forma mult aşteptată, m-am liniştit. Nu aveau cum să nu fie delicioase.
Gustul preparatului puţin uleios m-a purtat spre amintiri dragi. M-am simţit din nou în cofetăria mea preferată din viaţa anterioară. Parcă acum retrăiesc momentele când petreceam minute întregi în faţa vitrinei cu prăjituri, pentru ca la final să aleg tot aceleaşi îndrăgite deserturi. Şi pentru că aroma saleurilor proaspete nu mă lăsa deloc indiferentă, evident că plecam încărcată şi cu acest preparat.
Acum însă, rar se întâmplă să zăbovesc în faţa unei vitrine cu prăjituri. Ultima dată când m-am simţit efectiv fascinată de ceea ce se desfăşura în faţa ochilor mei a fost la Cloud Cakes din Paris. Îmi amintesc că atunci mi-am dorit să mă mut în acea micuţă cafenea, fără bagaje, doar cu apetitul imens pentru tot ce îmi lipsea şi am regăsit în acea spectaculoasă vitrină. O parte din mine a rămas acolo.
Dar revenind la saleurile mele cu susan, trebuie să spun că sunt demenţiale. Poate pentru că n-am mai mâncat de mulţi ani saleuri, poate pentru că m-am simţit ca un patiser mândru că i-a ieşit reţeta. Indiferent pentru ce motiv, le ador şi e clar că voi repeta această reţetă curând. Foarte curând!
Imaginea de referinţă şi fotografiile din articol îmi aparţin.