Intime Gânduri

Karma e răzbunătoare. Ăsta este adevărul pe care îl cunosc şi, pentru că nu mi s-a dat de ales, îl accept.

Atâtea răutăți am spus ieri că azi mă doare gâtul. Şi nu suport să am gâtul în pioneze. Dar nu au fost răutăți gratuite ci adevăruri dureroase, din alea pe care uneori nu le spunem din politețe sau peste care trecem cu vederea din cine ştie ce motive.

A nu se întelege greşit. Nu mai sunt de mult timp rea. Dar mai am şi eu momente. Cert e că mai bine nu spuneam nimic sau îmi reformulam istericalele. Totuşi, unele lucruri mă scot din sărite şi trebuie să mi le scot cumva din sistem. Am şi eu punctele mele sensibile. Cine nu are? Ia să ridice mâna cine se crede perfect!

Şi în momentele alea vorbesc. Sau țip, deşi nu-s soprană. Depinde de situație. Cuvintele sunt singura mea armă şi mă folosesc de arsenal. Dar niciodată nu vorbesc urât şi nu înjur nici măcar în gând. Nu-s genul care să se spurce aşa la gură.

Se zice că uneori tăcerea e de aur. Dar câteodată chiar nu pot să tac, deşi sunt perfect conştientă că reversul medaliei mă va lovi asemnea unei mănuşi aruncate peste față de un adversar care vrea să ne duelăm.

Şi ce fac acum? Regret modalitatea în care am cântat cuvinte pe o tonalitate ce a zgâriat unele timpane şi îmi caut zen-ul într-o ceaşcă de ceai.

O să treaca câțiva ani până o să răbufnesc din nou şi o să invoc crizele de nervi moştenite de la strămoşi. Ce bine, că m-a epuizat toată nebunia asta şi-am rămas şi vulnerabilă în fața răcelii!

Mă uit pe geam şi văd nori grei. Cum ştie cerul că mintea mi-e întunecată? Karma se răsfrânge şi asupra vremii? Sunt pregătită, că mi-am cumpărat umbrelă. Roşie.

Încă nu se anunță furtuna aşa că am preluat imaginea de referință cu fulgere de pe www.pixabay.com