Intime Gânduri

Am terminat de vizionat serialele restante așa că sting televizorul mult mai repede decât am anticipat în urmă cu câteva ore. M-aș mai putea uita la un film de Crăciun sau la o emisiune, dar nu mai am niciun chef și asta spune multe despre starea în care mă regăsesc. Eu să n-am chef de TV? Îl invit pe cățelul adormit să facă tranziția de la 22 la -2 grade Celsius și mă mârâie. Pe bună dreptate! Nici eu n-aș ieși afară fără protest. Îmi umplu un pahar mare de apă și urc în dormitor. Cred că am obosit urcând scările pentru că respirația mea diferă de cea când corpul meu stă liniștit pe canapea. Îmi spun în gând că data viitoare voi cumpăra o casă pe un singur nivel, care va avea, neapărat, o baie cu cinci camere. Da, știu, pare de neînțeles, dar micul arhitect din mine spune că sunt necesari toți acești pereți suplimentari.

Constat că e devreme și parcă nici să continui să citesc cartea primită cadou de la prietena mea nu vreau. Am ajuns la pagina 111 semnată de ea și chestia asta mă amuză. Am făcut schimb de cadouri la început de decembrie, gândindu-ne că poate nu ne mai vedem anul acesta. Cât de complicat a devenit acum să planificăm o întâlnire! Agendele trebuie sincronizate și astrele aliniate. Înainte totul era mult mai simplu. Parcă acum retrăiesc momentele în care prietenii mă chemau afară, aruncându-mi cu pietre în fereastră. Ah, ce vremuri! Tânjesc după timpurile în care joburile, copiii și viața în sine nu ne împiedicau să trăim. Acum simt că exist mai mult decât trăiesc.

Decid să fac ceva ce n-am mai făcut demult. Sunt singură și am timp berechet, așa că mă încumet. Pe versurile cântăreței mele preferate încep să spăl temeinic cada imensă. Înțeleg, nu-i ceva la ce te-ai fi așteptat! Cine scrie despre o banală sesiune de curățenie? Ei bine, aceeași persoană care a pozat cu mătura și pămătuful pentru paginile inedite din albumul foto. Pentru că, de ce nu? Mirosul înțepător al clorului îmi dă o senzație plăcută. Evident, spre final mă declar obosită și decid să contorizez timpul petrecut în baie în contul exercițiilor pe care și astăzi le-am sărit. Dar îmi promit că după sărbători revin la antrenament. Înainte nu, pentru că nu pot deranja stomacul în care trebuie să intre confortabil cozonacii cu nucă și cu mac. Așa că după Revelion. De fapt din 3 ianuarie, pentru că pică într-o luni. Târguiala asta îmi amintește de prietenul care încerca din vorbe să se lase de fumat. Nu s-a lăsat.

Fac un duș lung, pentru că altfel nu pot, clătesc cada și în timp ce mă șterg cu prosopul negru, ale cărui scame se văd mult prea bine pe gresia albă, în formă hexagonală, pornesc robinetul și încerc să calculez în cât timp se va umple cada până la semnul imaginar. În filme, scenele în care se cenușărește și dușul de dinainte nu apar. Dar ca să mă bag în apă și să mă pot bucura de o baie perfectă trebuie să bifez toți pașii. Așa că continui. Mă spăl pe dinți, în timp ce din părul meu curge apă ca dintr-un țurțur care se topește. Am inundat totul, așa că acum trebuie să fac cu mopul și nu pot să mă mai întreb de ce se duc rosturile, căci deja știu răspunsul.

Îmi aduc din dormitor paharul cu apă, aprind o lumânare și aleg, dintre toate uleiurile esențiale care mi-au rămas, ceva ce mă trimite cu gândul la spa. Pun câteva picături în vasul ceramic negru pe care l-am spart și lipit în urmă cu mulți ani și pe care l-am păstrat ca pe un obiect de altar, în ciuda avertismentului primit de la o prietenă cum că nu trebuie să păstrez în casă niciun obiect spart sau ciobit. Superstiții! În baie miroase acum atât de plăcut încât mă trezesc visând la cele 15 minute pe care obișnuiam să le petrec în saună, înainte ca toată lumea să se întoarcă cu susul în jos. Oare în baia mea cu cinci camere încape o saună sau trebuie să măresc proiectul? Iau telefonul și verific schița. O, nu! Categoric se impune să mai adaug o cameră. Zâmbesc. De acum, baia mea ideală are șase încăperi.  

Oglinzile sunt de mult aburite și apa este puțin fierbinte. Dar nimic nu mă împiedică să mă cufund în apa cristalină și să mă bucur de moment. Cât de dor îmi era! Iau telefonul și-mi fac câteva poze, fără să încerc să le reproduc pe cele de care sunt atât de mândră încât le-am pus să ruleze pe rama foto digitală din living. Ador cum se vede și cum se simte pielea mea în apă. Sunt atentă să nu închid din greșeală playlistul și să nu scap prețiosul obiect în apă. Mă gândesc că nu știe să înoate. Îi trimit o fotografie iubitului meu. Nu știu dacă se gândea sau nu la mine, dar acum știu sigur că o face și își dorește să fi fost acasă. Dar dacă ar fi fost alături de mine m-ar fi înghesuit în cadă și n-aș mai fi avut loc să mă mișc ca o sirenă. Cu toate acestea, mi-ar fi plăcut.

Taylor cântă despre champagne problems și eu mă gândesc că ar fi mers perfect un spumant sau un pahar de vin roșu. Bine totuși că mi-am pregătit apa. Deja resimt deshidratarea și acționez în consecință. În mod sigur sunt roșie în obraji. Sper doar să nu mă doară capul după atâta relaxare. Inspir lemongrass și încerc să expir griji și stres. Ușor de zis, greu de făcut. Mă scufund cu totul în apă și stau acolo preț de câteva momente. Aici e o altă liniște. Aud cum îmi pulsează capul mai bine decât se discerne muzica. Preț de o secundă gândurile mele se limpezesc.

Mă întreb dacă baia era notată pe lista cu lucrurile de făcut înainte de sărbători. Am creat decorații speciale, am băut ciocolată caldă condimentată, am urmărit mai multe filme tematice cuibărită în păturica pufoasă, am ascultat melodiile de Crăciun încă din zilele târzii ale toamnei, ceea ce e puțin îngrijorător pentru că am citit undeva că poate duce la depresie și, cel mai probabil, în curând voi termina de citit cartea ce mă așteaptă pe noptieră, carte care, evident, e tot în temă. Bradul meu modern, confecționat din lați, a fost împodobit timpuriu, iar cadourile de mult cumpărate așteaptă a fi ambalate. Ce mai lipsește?

Respir în apă. Proastă decizie. Seamănă prea mult cu bulbucii pe care am refuzat să-i fac cândva, într-o piscină de copii. Mă ridic în fund, stropind totul în jurul meu, caut cu disperare o gură de aer proaspăt și tușesc. Mă liniștesc abia când privirea se focusează pe inimioara desenată pe oglinda aburită. Privesc în jur și realizez că mi-aș fi dorit să mă aflu în baia de acasă. Cât de dor îmi e de acel albastru și cât de mult prețuiesc toate amintirile pe care le-am strâns într-o timidă carte portocalie, care, dacă stau să mă gândesc mai bine, trebuia să fie albastră. Parcă acum o văd pe mama tunzându-mă drept pedeapsă. Plângeam și priveam în oglindă cum pletele mele bogate cad pe podea. Acum privesc cum firele de păr, nu chiar așa de lungi și mult mai subțiri decât înainte, înoată alături de mine. Le pescuiesc și nu pot să nu mă gândesc la faptul că nici această scenă nu apare niciodată în filme.

Degetele-mi sunt încrețite, deci categoric am stat prea mult în apă. 50 de minute de relaxare plătite cu o ușoară și bine-cunoscută durere de cap. Dar a meritat! Pe versurile ce descriu crima perfectă ies din cadă și alunec pe șlapul de plastic. Mă bucur că n-am căzut și mă felicit pentru flexibilitatea de care am dat dovadă. Majoritatea accidentelor se petrec în baie și mie nu-mi place să fiu în trend. Clătesc cada, mă învălui în prosop, șterg din nou gresia cu mopul, sting lumânarea și părăsesc, ușor amețită, micul meu colț de rai.

În timp ce îmi usuc părul mă surprind căscând și mă gândesc zâmbind la faptul că în urmă cu câțiva ani, la aceeași oră, mă pregăteam să ies în club. Acum sunt în pijamale și mă pregătesc să pășesc pe alte tărâmuri și să primesc, în minte și în suflet, numai vise plăcute și colorate. Ador să visez. Gândul acesta se împletește repede cu un altul, nu chiar atât de vesel. Sunt singură într-un pat conceput pentru două persoane și lucrul acesta mă întristează. Mâine seară știu sigur că voi adormi îmbrățișată de acele brațe în care mă simt cel mai bine și gândul acesta mă umple de speranță și de dor.

Dar destul despre mine. Tu cum ți-ai petrecut sâmbăta seara?