Promisiune tăiată din lungime
Recunosc, în anul 2008 am semnat sub același titlu „Promisiune tăiată din lungime” o pagină din jurnalul pe care încă de atunci l-am intitulat „Intime Gânduri”. Și pentru că de fiecare dată când am optat pentru o schimbare mi-am amintit acele cuvinte am decis ca acest articol să poarte titlul meu preferat, în amintirea proiectului care a dat startul acestei nebunii ce înseamnă site-ul www.corinamarinescu.ro.
În urmă cu câteva săptămâni am decis că e timpul pentru o tunsoare nouă și împreună cu prietenele mele am stabilit că toate ne vom face breton, fiind pe deplin conștiente de impactul major pe care schimbarea de look îl va aduce.
Până pe la vârsta de șapte ani am purtat breton și cred că mi-a stat chiar bine, spun eu acum în timp ce răsfoiesc nostalgică albumul cu poze alb-negru. Dar când a început să mă enerveze și l-am tăiat singură de la rădăcină am înțeles că epoca bretonului s-a încheiat. Și păstrând în minte imaginea cu mine în fața oglinzii, tăindu-mi părul bogat cu o foarfecă ruginită, am decis să nu-mi mai tund breton niciodată.
De curând ideea de a purta din nou breton a început iar să-mi dea târcoale. Și cum prietenele mele s-au declarat hotărâte să facă această schimbare am intrat în jocul pe care ni l-am creat. De la un DA categoric am trecut la un POATE timid și în final am ajuns să spun NU ideii de breton care m-a bântuit de ceva timp.
Cred în semnele pe care Universul ni le arată și decizia mea finală le-a luat pe toate în considerare. Întâi am convocat consiliul de familie și toți au votat, în unanimitate, împotrivă. În plan secund trebuie să menționez faptul că tunsoarea prietenei care a făcut prima acest pas nu m-a convins și încă afirm puternic că șuvița ei mai scurtă nu se poate defini drept un breton autentic. Știu că ea mă va contrazice.
Știam că prietena care m-a însoțit la salon va reprezenta cu succes bretonul clasic și am abandonat ideea care a aprins în mai multe seri discuțiile pe grup. În plus, faptul că nici măcar stilistul nu ar fi vrut să-mi tundă breton a fost picătura care a umplut paharul imaginar.
Cine poate purta breton? În principiu oricine care înțelege că bretonul va schimba fizionomia feței și că acesta trebuie tuns în funcție de trăsături sau de imperfecțiunile care se doresc a fi ascunse. Oricine îl suportă și își ia angajamentul să-l întrețină corespunzător și să-i ajusteze lungimea regulat poate să-l poarte. Dar eu nu sunt oricine!
Am luat la cunoștință faptul că părul în V se deteriorează mai repede și că scările nu se aranjează bine și în consecință am primit o tunsoare dreaptă, cu steluță. Soțul meu ar zice că nici nu se observă că am fost la coafor și tind să-i dau dreptate. Pare că m-am tuns milimetric deși mi-am luat la revedere de la multe fire lungi de păr căzute pe podea.
În urmă cu unsprezece ani scriam: „Când ne plictisim de viață, de ceea ce ne înconjoară sau de noi fie ne schimbăm imaginea, fie comportamentul. Și cum cel din urmă este mai greu de schimbat, am optat ieri pentru prima variantă. Nu mă simt mai bine, nici mai frumoasă, e doar o schimbare de care credeam că am nevoie”. Citatul se potrivește perfect și acum însă simt să completez spunând că schimbarea pe care o anticipam nu s-a întâmplat în cazul meu și poate nici nu avea cum să aibă loc căci o simplă tunsoare nu poate purta pe umeri o asemenea povară. Schimbarea vine din interior.
Odată respectată promisiunea tăiată din lungime s-a impus o ședință foto. Am înfruntat vremea și de dragul nostru soarele a ieșit de sub nori să ne ofere lumina perfectă pe care o cerșea aparatul de fotografiat. Am povestit, am râs mult, ne-am plimbat și am imortalizat momente speciale. După 494 de fotografii făcute ne-am condus picioarele obosite și corpul înfometat spre cel mai apropiat restaurant unde ne-am declarat bucuria pentru ziua superbă petrecută împreună.
Ieri a fost minunat. Și cu breton și fără!
Imaginea de referință este preluată de pe site-ul www.pixabay.com iar cele din articol îmi aparțin.
2 comments found