Intime Gânduri

Corina Marinescu
Schimbarea vine din interior

Schimbarea vine din interior

Timp de citire: 2 minute

Se întâmplă uneori, atunci când nu mă simt în apele mele, să mă îmbrac frumos, să mă aranjez şi să transform ochii trişti într-o poartă spre fericire. Schimbarea vine din interior, dar, cum până şi aceasta trebuie impulsionată, pornesc zâmbind timid spre aparatul de fotografiat, pentru ca la final să mă declar de-a dreptul încântată de felul în care am fost surprinsă în imagini.

Pentru această nouă şedinţă foto am folosit recuzită şi costume şi am ajuns să mă simt în propriul living ca într-un adevărat studio sau, mai bine spus, ca pe platourile de filmare. Motivul bucuriei s-a dovedit a fi noul meu fals breton, care a reuşit să adune priviri, să culeagă zâmbete autentice şi să stârnească momente reale de bucurie.

Mi-am dorit de prea mult timp să-mi fac breton şi să arăt precum acea fetiţă cu ochi migdalaţi, care mă priveşte cu naivitate dintr-o poză alb-negru. Şi în urmă cu aproape trei ani am fost la un pas de a-mi face schimbarea de look pe care am ştiut, în adâncul inimii, că o voi regreta.

Legea Atracţiei spune că atragem ceea ce ne dorim cu intensitate mare şi că Universul nu are cum să nu ne acorde, într-un fel sau altul şi mereu la timpul potrivit, lucrurile la care visăm necontenit.

Aşa se face că anul acesta am ales să-mi îndeplinesc această dorinţă care ardea la foc mocnit în sufletul meu, doar că am decis să o fac fără regrete. Mi-am cumpărat un breton fals, l-am vopsit într-o nuanţă apropiată părului meu şi am dat startul unei noi ere. M-am privit entuziasmată în oglindă, fascinată de felul în care într-un minut mi s-a schimbat imaginea şi trăirea interioară. Dar nu am regăsit reflexia acelei fetiţe pe care o căutam. Am devenit altcineva.

După ce am înlăturat bretonul şi am redevenit eu, am realizat că schimbarea vine din interior. Mă refer la acea schimbare reală, capabilă să mute munţii şi să recreioneze întreaga viaţă. Acea schimbare pleacă din suflet, se transmite minţii şi coordonează armonios trupul.

Starea mea de bine, provocată de minunatul breton fals, nu a pornit din exteriorul meu, ci din interiorul fiinţei mele. Şi abia când am realizat acest lucru am înţeles că fetiţa pe care o căutam va fi mereu parte din mine.

Schimbarea vine din interior. Şi cu breton şi fără.
Schimbarea vine din interior. Şi cu breton şi fără.

Imaginea de referinţă şi fotografia din articol îmi aparţin. Îmi stă bine cu breton?

11750cookie-checkSchimbarea vine din interior

2 comments found

Comments are closed.