Intime Gânduri

Corina Marinescu
Pe urmele mele … în căutarea nimănui

Pe urmele mele … în căutarea nimănui

Timp de citire: 2 minute

O dată la câteva zile mă regăsesc pe urmele mele, urmând acelaşi traseu, minunându-mă de aceleaşi spectaculoase lucruri. Găsesc armonioasă rutina mea. Aşa se face că, în zilele în care nu-mi fac exerciţiile, urmate de plank workout-ul personalizat şi de bicicletă, ajung să mă plimb în parcul a cărui imagine am fost pentru o scurtă perioadă.

Este adevărat, am lăsat baltă provocarea pe care am lansat-o cu entuziasm şi nici nu mai folosesc tricicletele electrice, în schimb îmi urmăresc paşii lăsaţi recent pe poteci, în timp ce căţelul meu marchează pomii care îl atrag.

Prefer să nu mă întâlnesc cu nimeni. Nu vreau ca privirea mea să întâlnească alți ochi și să mă simt obligată să salut, nu vreau să-mi sune telefonul și să port conversații pe care nu le aștept. Prefer să fiu singură, cu cele mai intime gânduri care mi se plimbă haotice prin minte. Dar uneori nu mă gândesc la nimic și la nimeni. Și atunci muzica din sufletul meu răsună la volum maxim.

Nu ştiu cum să scriu asta fără să par tristă, pentru că nu sunt. Pe urmele mele … în căutarea nimănui. Un altfel de nimeni decât cel care-i aparţinea celebrei Emily Dickinson, e clar! Un nimeni care nu se vrea găsit. Un nimeni pe care nici nu-l caut.

Ador să mă plimb singură prin parc. Dar neînsoţită nu sunt. Lucky mă trage de lesă şi îmi conduce paşii, pisicuţele pufoase îmi supraveghează mersul, vântul mă îmbrăţişează şi mă sărută delicat, anotimpurile se joacă cu mine, întreaga natură mă cuprinde, iar eu îi sunt recunoscătoare.  Totul este energie şi îi simt vibraţia. Mă încarc, aşa cum se încarcă un telefon descărcat şi privesc lumea în alte culori decât cele pe care le cunoşteam deja. Păşesc pe urmele mele … în căutarea mea.

Imaginea de referinţă îmi aparţine. Sunt eu, cea din trecut, cea pe care câteodată o caut în fotografii mai vechi și pe care o regăsesc mereu neschimbată.

11880cookie-checkPe urmele mele … în căutarea nimănui