Paris în Noiembrie. Impresii și obiective de vizitat (Partea 2)
Nu am crezut cât de mult seamănă „micul Paris” cu originalul. Și niciodată nu mi-am imaginat că voi ajunge în centrul orașului și nu voi vedea monumentul care l-a făcut celebru. Dar așa s-a întâmplat. Ne-am trezit înconjurați de clădiri cu aspect familiar, angajați într-un trafic fără reguli, salutând cu căldură străinii cu care ne-am împrietenit de la prima vedere.
Pentru că încercăm de fiecare dată să evităm aglomerația ne programăm concediile cu deplasare în extrasezon. Bănuiam că frigul de care ne avertiza luna Noiembrie avea să țină la distanță turiștii. Însă cred că același raționament l-au avut și cei care s-au aflat, în același timp cu noi, în cel mai vizitat oraș al Europei. Cu toții ne-am înșelat. Paris este plin de oameni în orice anotimp, pe principiul că nici dragostea nu ține cont de vreme. Totuși, din spusele localnicilor, Noiembrie a fost luna perfectă pentru a-l vizita.
Obiectivele pe care le-am văzut cu ocazia acestei prime vizite au fost cele de neratat. Însă ce m-a impresionat mai mult decât atracțiile turistice au fost locurile în care am simțit că aparțin.
Ce recomand să vizitezi în Paris?
- Croazieră pe Sena. După cazarea la hotel și după o plimbare scurtă până la Turnul Eiffel, când se lasă seara și orașul pare compus din luminițe, este absolut necesară o croazieră pe Sena. Nu cred că există o modalitate mai frumoasă să cunoști Parisul. Vei asculta informații prețioase despre monumentele de pe mal, în timp ce vei ciocni un pahar de șampanie și te vei simții ca o adevărată vedetă. Biletele se pot achiziționa din timp, online, iar în ziua aleasă călătoria pe Sena poate avea loc la orice oră.
- Turnul Eiffel. Nicio călătorie în Paris nu poate să omită acest important simbol francez. Priveliștea din turn este deosebită pentru cine nu are rău de înălțime, are curajul să se apropie de margine și este îmbrăcat adecvat vremii capricioase și vântului care la 273 metri se resimte puternic. La primele nivele se află magazinele oficiale de unde poți achiziționa suveniruri și macaroons, iar la cel de-al treilea nivel trebuie să ciocnești un pahar de șampanie adevărată, că doar te afli în Paris. Biletele pentru Turnul Eiffel se pot achiziționa online, însă vizita trebuie programată exact la ora la care îți dorești să urci. Și nu, nu-ți pierde timpul căutând însemnul „made in Reșița” ca nu-l vei găsi. Se află poate dedesubtul multelor straturi de vopsea. Străbate turnul mândru, cunoscându-i originea și bucură-te doar că ești acolo.
- Arcul de Triumf. Trebuie să urci cele 284 de trepte ca să te bucuri de priveliștea de pe acest monument, mai ales că de această dată vei putea vedea și Turnul Eiffel în depărtare. Și biletele pentru Arcul de Triumf se pot cumpăra online și sunt valabile 30 de zile de la achiziționare.
- Plimbare pe Champs-Élysées. În Paris am călătorit cu mașina, cu taxiul, cu metroul și cu trotinetele electrice, însă dintre toate pot spune că doar o plimbare pe jos poate să te transpună în lumea pariziană. Noi n-am avut chef să colindăm magazinele, dar poate tu vrei să-ți cumperi o eșarfă sau o beretă autentică!
- O tură în Carusel. După ce vei admira din nou Turnul Eiffel și vei rămâne câteva minute surprins când va porni jocul de lumini, este momentul să amețești de-a binelea și să redevii copil.
- Turnul Montparnasse. Cel mai rapid lift din Europa promite să te urce la înălțime în doar 38 de secunde. Iar priveliștea de la etajul 56 este splendidă. Noaptea Parisul devine și mai romantic și mai fascinant, chiar dacă e mai frig și vântul amenință să te ia pe sus. Biletele se pot achiziționa de la parterul turnului și în lunile de vară acesta poate fi însoțit și de un pahar de șampanie servit pe terasă.
- Muzeul Luvru. Vizita în muzeu trebuie programată din timp, la fel ca și la Turnul Eiffel, dacă vrei să stai cât mai puțin la coada ce se formează la intrare. Însă pentru acest muzeu consider că sunt necesare mai multe zile. Poate una pe etaj, plus una pentru expoziția lui Leonardo da Vinci? Dacă te interesează doar celebra Mona Lisa atunci e simplu pentru că toate săgețile indică spre Gioconda. Noi am evitat-o și ne-am bucurat mult mai tare când am rămas preț de câteva minute în fața picturii lui Ingres sau când am admirat veșmintele egiptenilor.
- Catacombele din Paris. Biletele pentru subteran se pot achiziționa din timp, online. Pentru cine nu s-a conformat trebuie să se pregătească pentru a sta la coadă cel puțin 2 ore, chiar și în Noiembrie. Dar dacă e frig, plouă și ți-e foame atunci mai bine o lași pentru altă dată. Așa ai motiv să revii.
- Moulin Rouge. O excursie în Paris începe cu viața stradală și un croissant însă trebuie să se termine cu un spectacol de cabaret și bineînțeles cu un alt pahar de șampanie. Fiind literă de lege concluzionez că excursia noastră nu și-a încheiat ciclul și trebuie să ne întoarcem în minunatul Paris. Poate pe timp de vară?
Trebuie să mărturisesc că arta culinară pariziană nu m-a impresionat, înafara produselor Ladurée, pentru care mi-am încălcat principiile. În schimb, localurile la care mi-am dorit să ajung, vegane bineînțeles, nu au dezamăgit. Recomand Hank Burgers și Cloud Cakes. Sunt visul devenit realitate al oricărui junk food vegan și localuri în care niciun omnivor nu va crede că preparatele sunt vegane.
Imaginea de referință este preluată de pe site-ul www.pixabay.com.
2 comments found