Intime Gânduri

Corina Marinescu
Pierdută și regăsită pe pânză – Pictură pe numere

Pierdută și regăsită pe pânză – Pictură pe numere

Timp de citire: 4 minute

Pictură pe numere – un nou hobby?

Povestea

Totul a început acum mulți ani de zile când am urcat în atelier și, stând fix în mijlocul camerei îmbrățișată de soare, am analizat fiecare obiect din jurul meu. Schițe în creion, picturi nefinalizate, pensule aruncate peste tuburile de vopsea, cârpe decorate cu toate culorile din trusa aurie și acel miros de ulei și diluant care nici acum nu mi-a ieșit din minte.

Pe atunci nici măcar nu îndrăzneam să visez că din mâna mea va ieși cândva un tablou pe care îmi voi aplica, cu mare mândrie, semnătura. Nu. Atunci admiram tablourile tatălui meu, convinsă fiind că puțin din creativitatea lui mi s-a transmis totuși și mie.

N-am avut nicicând talent la desen dar acest fapt nu m-a împiedicat niciodată să mă visez o mare artistă. Cu ochii minții am pictat tablouri fascinante, pe ritmul inimii mele am compus melodii deosebite și ghidată de inspirație am scris adevărate romane de dragoste. Port un suflet de artist.

Pictura a revenit în viața mea după ce tata a cedat rugăminților mele și mi-a pictat tablouri care acum îmi înfrumusețează casa și, mai recent, atunci când vecina mea mi-a făcut cadou un tablou ce s-a cerut a fi pictat pe numere. Recunosc, soțul meu a fost mult mai încântat de provocare, așa că a început el să dea viață picturii „Bisericuță la munte”.

Pictură pe numere „Ramuri înflorite”

Întrucât entuziasmul iubitului meu mi-a stârnit curiozitatea și pentru că mi-am dorit un proiect al meu, mi-am comandat pictura pe numere „Ramuri înflorite”, o pictură cu grad de dificultate mediu.  

Cei de la www.amiartis.ro au promis că în setul de pictură pe numere am tot ce-mi trebuie să mă apuc de treabă, să simt atingerea fină a artei. Totodată, m-au provocat să-mi decorez casa cu un tablou superb făcut chiar de mine, să-mi surprind prietenii cu operele mele, să mă eliberez de stres dându-mi timp pentru mine, să petrec timp de calitate împreună cu cei dragi, garantând că pictura pe numere este o excelentă alegere chiar și pentru un cadou.

Pentru că mi-am dorit să împărtășesc experiența cu prietena mea, am cumpărat două seturi identice (spre surprinderea doamnei care m-a sunat să se asigure că n-am comandat din greșeală două bucăți), i-am dăruit un set ei și i-am propus să ne apucăm de pictat în același timp, ca să putem schimba impresii în timp real.

Zis și făcut. În setul de pictură am primit, pe lângă pânza întinsă pe un șasiu din lemn, vopselurile (acrilice) în culori gata preparate și numerotate, un set de 3 pensule de mărimi diferite, schița imprimată și pe hârtie și fotografia sugestivă. Ambele ne-am apucat de pictat, gândindu-ne că la final vom compara tablourile și ne vom juca jocul „Găsește diferențele”, pentru că ne-a fost clar de la început că vom picta diferit. Și așa a fost, încă de la prima cifră în duble nuanțe.

Pierdută printre numere, regăsită pe pânză

Am vrut să văd dacă pot fi minuțioasă, dacă mă pot încadra în tipare, dacă mă pot conforma regulilor. M-am pierdut în timp ce am pictat număr după număr, de sus în jos și de la stânga la dreapta și am dat frâu celor mai bezmetice gânduri. M-am enervat când am observat că unele numere continuau să se vadă, indiferent de câte straturi de acrilic am aplicat peste, m-am simțit mândră de fiecare dată când am finalizat o cifră și am fotografiat tabloul în lucru și m-am amuzat atunci când am descoperit un 6 când eu pictam 21 și un 3 când am colorat cu negru.

Am simțit că pictura pe numere m-a limitat creativ, dar, cu toate acestea, m-am regăsit pe pânză la fiecare improvizație. Am pictat peste unele zone nenumerotate cu culoarea cu care am simțit, fără să mai verific schița imprimată pe hârtie și am adus imaginii modificările pe care mi le-am dorit. În final tabloul a prins contur și s-a simțit finalizat abia după ce mi-am aplicat semnătura și lacul protector.

Pictură pe numere - Ramuri înflorite
Pictură pe numere – Ramuri înflorite

Și pentru că creativitatea stârnită s-a cerut a fi manifestată, am creat un filmuleț cu imaginile surprinse după finalizarea fiecărei cifre și astfel am realizat că proiectul „Ramuri înflorite” a durat câteva luni bune (07 februarie 2021 – 20 mai 2021). Inspirația nu apare în fiecare zi.

Timeline tablou

Ramuri înflorite pe 3 pânze

Nu mi s-a părut suficient și am decis să continui tabloul. Mi-am cumpărat două pânze mici, pătrate și am pictat în continuarea imaginii, cu ajutorul prietenei mele care mi-a împrumutat culorile 3 și 5 de care am avut mare nevoie pentru a reda ceea ce se afla subjugat în mintea mea.  

Am eliberat creativitatea și m-am regăsit pe pânză. Am creat ceva unic, în jurul unui tablou pictat pe numere.

Tablou pe numere și completare
Tablou cu 3 piese

Și pentru că mi-am dorit ca acest tablou ce-mi poartă semnătura să ajungă în casa mea natală, lângă alte tablouri de valoare pe care le-a semnat tata, l-am făcut cadou părinților mei și tare m-am bucurat când am văzut că l-au afișat la loc de cinste, chiar în dormitorul lor.

Tata m-a asigurat că după vreo 10 picturi pe numere voi reuși să pictez singură un tablou întreg, așa că acum mă gândesc la alte opere și mă pregătesc să-mi comand încă câteva pânze ce-mi vor permite din nou să visez.

Prima pictură pe numere
Prima pictură pe numere

Imaginea de referință, fotografiile din articol și filmulețul îmi aparțin.

9280cookie-checkPierdută și regăsită pe pânză – Pictură pe numere

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.