Intime Gânduri

De ce am ales să vizităm celebrul Paris în Noiembrie? Ei bine, totul a pornit de la tabloul semnat M. Marinescu și dăruit nouă în anul 2016.

„Petrec minute nenumărate în fața tabloului pictat de tata, admirând tehnica folosită și îmbinarea perfectă a culorilor și ador cum fiecare urmă a pensulei ascunde o poveste care se dorește a fi descoperită. Doi tineri se plimbă pe o alee dintr-un parc. Dar parcul în care cei doi îndrăgostiți își șoptesc cuvinte de amor nu este unul oarecare ci duce spre minunatul Turn Eiffel. Pentru că luna de miere urma să fie sărbătorită pe pământ franțuzesc și pentru că, din păcate, aceasta s-a amânat, tata ne-a pictat … plimbându-ne sub turnul care înfrumusețează Parisul, deci ne-a îndeplinit un vis”.

Capitolul IX intitulat „Spirit de artist” din volumul „Jurnal de Amintiri” de Corina Marinescu

Visul a devenit realitate. Și pentru că mereu ne-am vizualizat în orașul parizian, înconjurați de un decor similar cu cel pictat, destinul ne-a condus către Paris în Noiembrie.

„Cerul este întunecat, felinarele sunt aprinse, iar pomii, care se regăsesc de-o parte și de alta a aleii, se mândresc cu flori și frunze roșii. Tabloul pe care l-am gândit, care a avut ca sursă de inspirație trei imagini diferite și pe care tata l-a pictat așa cum și-a dorit clientul, s-a vrut a fi realizat numai cu nuanțe de alb, negru, gri și roșu, motiv pentru care frunzele copacilor sunt de culoarea unui pahar de vin dulce și îndrăzneț. Bineînțeles autorul și-a pus amprenta în opera creată și a adăugat un galben potrivit felinarelor desenate, echilibrând balanța între fantezie și realitate. … Pe jos sunt câteva bălți de ploaie și cu toate că aversele s-au încheiat, cei doi încă se adăpostesc sub o umbrelă roșie”.

op.cit

Și așa a fost. Într-o toamnă blândă, sub un cer gri, ne-am plimbat pe alei decorate cu frunze desprinse din copaci. Am ridicat în aer umbrela colorată și ne-am șoptit declarații de dragoste printre felinarele luminoase, bucuroși că drumul pe care pășeam în Paris ducea spre Turnul Eiffel.

Tabloul a ridicat încă de la început trei semne de întrebare: dacă silueta masculină din peisaj este soțul meu, ținând cont de faptul că în realitate el este cu mult mai înalt decât a fost pictat, ce mister se ascunde în geanta de culoare roșie și ce anume le-a captat atenția cățelușelor mele?

Povestea genții roșii, pe care nu o mai reiau aici, a fost deja elucidată în volumul meu de debut și va rămâne pentru totdeauna o amintire de colecție pe care o împart cu cele mai dragi prietene. Iar excursia pe care am făcut-o abia anul acesta a răspuns la celelalte două întrebări pe care ni le-am pus în urmă cu trei ani și la care am încercat atunci să oferim cele mai interesante scenarii.

Evident, bărbatul redat în tablou este soțul meu. Cu cine altcineva aș fi putut să străbat Parisul decât cu el? Deși inițial ideea unui concediu în orașul dragostei nu l-a impresionat, trebuie să dezvălui că în final i-a plăcut Parisul. A fost inevitabil. Nu putea să nu-i placă.

Am înțeles și spre ce se uitau Blacky și Foxy în tabloul pictat. Și într-un fel a fost așa cum mi-am imaginat atunci. Priveau spre tabloul următor, cel în care ele nu mai erau, doar în sufletul nostru și în care îi plimbam în lese pe Lucky și pe Fetița.

Interesant cum Universul ne-a înzestrat cu puterea de a materializa dorințe și cum ne oferă, doar la momentul potrivit, răspunsurile pe care le așteptăm la întrebări ridicate prea devreme.  

Dacă a meritat să vizităm faimosul Paris în Noiembrie? Desigur! Cu ocazia aceasta am reușit să ne petrecem alături de cei dragi în Germania și să vizităm Târgul de Crăciun și Parcul de distracții Prater din Viena. Excursia ne-a purtat pe meleaguri noi, ne-a permis să-i revedem pe cei pe care nu i-am mai îmbrățișat demult și ne-a dat ocazia să ne împrietenim cu oameni pe care altfel nu i-am fi cunoscut. Am trăit experiențe inedite.

Imaginea de referință îmi aparține și redă opera tatălui meu, un tablou pe care îmi place să-l admir la nesfârșit. Nu-i așa că e superb?