Intime Gânduri

Corina Marinescu
Ouă umplute vegane – O rețetă delicioasă

Ouă umplute vegane – O rețetă delicioasă

Timp de citire: 2 minute

Cum mai este puțin până de Paști, m-am gândit să prepar și să savurez, o rețetă preferată: ouă umplute vegane.

Mi-am comandat o formă din silicon, mi-am achiziționat ingredientele necesare și am gătit deliciosul preparat. Știam că gustul va fi 1 la 1, dar, recunosc, am fost puțin sceptică în legătură cu forma. Se pare că m-am agitat degeaba. Din moment ce și aspectul și gustul au fost pe placul marilor iubitori de ouă umplute, mă declar triumfătoare.

De ce ouă și de ce vegan?

Din moment ce există ouă din lemn și ouă din ciocolată cu surprize, m-am gândit că nu deranjează în peisaj delicioasele ouă umplute vegane. În viziunea mea, termenul „ouă” descrie forma, nu și conținutul. Așa că ouă, pentru că asta cere tradiția și vegan pentru că tradiția mea e alta, pentru că tradiția nu justifică crima și pentru că tradiția se cere a fi schimbată.

Rețeta – pentru 12 ouă vegane

Ingrediente „albuș”:

  • 200 ml lapte de soia neîndulcit
  • 2 gr agar agar
  • ¼ linguriță sare neagră

Ingrediente „smântână”:

  • 200 gr tofu fără saramură
  • Puțin lapte de soia natur
  • Sare

Ingrediente „gălbenuș”:

  • 100 gr tofu fără saramură
  • Puțin lapte de soia natur
  • ¼ sare neagră
  • Piper
  • Un pateu vegan/de post
  • ¼ linguriță turmeric
  • Castraveți murați

Decor:

  • Ceapă verde
Ouă umplute vegane - ingrediente și ustensile
Ouă umplute vegane – ingrediente și ustensile

Mod de preparare:

Am fiert 200 ml lapte de soia neîndulcit (pentru că atât am calculat eu că intră în forma mea de silicon) împreună cu 2 gr agar agar și spre final, amestecând constant, am adăugat și ¼ linguriță sare neagră. Am pus lichidul în forma pe care am dat-o ulterior la frigider pentru 30 de minute.

Am mixat 300 gr brânză tofu, cam 100 ml lapte de soia natur și puțină sare. Din compoziție am păstrat două treimi, iar peste partea rămasă în blender am adăugat ¼ sare neagră, piper, un pateu vegan/de post și ¼ linguriță turmeric. După ce am omogenizat ingredientele, am adăugat în crema obținută cam 6 castraveți murați tăiați bucățele mici (recunosc, am făcut mai multă cremă tip „gălbenuș”, pentru că, la cât de bună a ieșit, am mâncat-o pe pâine).

Am scos din frigider forma cu ouăle întărite și din fiecare bucată am scobit puțin cu o linguriță. Am umplut fiecare ou cu crema de „gălbenuș”, apoi am așezat „ouăle” pe un pat de „smântână” și am decorat totul cu ceapă verde tăiată mărunt.

Ou umplut vegan
Ou umplut vegan

Vă doresc un Paște vegan fericit și poftă bună!

Imaginea de referință și fotografiile din articol îmi aparțin, cât despre ouăle vegane umplute garantez că nu au văzut pic de ou în viața lor și tocmai asta le face mai gustoase.  

Abia aștept să prepar din nou acest preparat, alături de familia mea. Și la desert, bineînțeles, cozonaci! Nici nu mai încape vorbă. Mmmm! Deja mă ling pe buze.

9020cookie-checkOuă umplute vegane – O rețetă delicioasă

1 comment found

  1. Confirm că ouăle au fost asemănătoate cu cele tradiționale atat la aspect cat mai ales la gust. Felicitări Corina!

Comments are closed.