Intime Gânduri

Îmi amintesc cum în copilărie liliacul de lângă poartă îmi ghida pașii spre florile-i parfumate, fără ca eu să realizez că astfel aroma sa îmi va rămâne veșnic întipărită în suflet. Dar cum arbustul meu preferat a fost înlăturat prematur din curte și împotriva voinței mele, în fiecare primăvară mă trezesc căutând flori de liliac, într-o încercare disperată de a mă întoarce la rădăcini.

Nu-mi plac florile tăiate și nu-mi place să mi se dăruiască flori. Prefer buruienile care răsar printre firele de iarbă, florile de pe câmp și cele redate cu fidelitate într-un tablou sau, după cum am mai declarat, buchetele comestibile.

Pare ciudat că nu-mi plac florile. Nici eu nu înțeleg de ce. Am crescut într-o casă înfrumusețată de toate soiurile și dintre toate mi-am ales drept preferate doar zambilele care mă amețesc cu mireasma lor și florile de liliac al căror miros mă ispitește.

Cu toate acestea ador să-mi cumpăr uneori un buchet de flori de liliac din piețe sau de la vreun colț de stradă. Poate pentru că știu că provin dintr-un copac asemănător celui pe care l-am avut eu, poate pentru că îmi însușesc simbolistica din spatele gestului și-i înțeleg însemnătatea.

Așez liliacul într-un borcan, pentru că singura mea vază de flori e ocupată cu niște mâțișori uscați și mă las învăluită de parfumul delicat, subtil și persistent. Întreaga încăpere devine un univers în care floarea memoriei trezește amintiri de mult uitate, secvențe pe care simt că le pot retrăi în detaliu.

Inspir adânc și mă las purtată spre trecut. Aud un mieunat de pisică, simt blana încâlcită a cățelului meu, mă împiedic de pavajul din curte și cad în brațele celor care astăzi nu mai sunt. Deschid ochii și pentru un moment mă las fermecată de coloristica florilor de liliac. Inspir din nou și de data aceasta vizualizez cum puieții cresc și rodesc. Abia aștept să rup o floare de liliac din noii arbuști plantați în grădina de flori!

Imaginea de referință este preluată de pe site-ul www.pixabay.com, iar fotografiile din articol îmi aparțin.