Artă. Dacă eu sunt eu și tu ești tu. Piesă de teatru
Toată viața e o formă de artă. Mă surprind deseori analizând peretele meu gri cu linii verticale gri, aproape imperceptibile, întrebându-mă dacă voi agăța vreodată ceva pe el sau voi lăsa doar umbrele perdelei să creeze spectacolul etern. În casa mea, decorată în fifty shades of grey (fără nicio legătură cu filmul), mă pierd deseori printre nuanțele pe care doar eu le văd, așa că spectacolul, care a avut ca piesă de rezistență un tablou alb cu dungi transversale albe, mi s-a părut extrem de familiar.
Un text gândit pentru a fi jucat de actori de sex masculin, dar interpretat de trei actrițe curajoase: Ștefania Geleriu, Andrada Grosu și Laura Luca, o piesă marca Yasmina Reza, jucată pe toate scenele lumii și premiată cu un Moliere și un Tony, o discuție despre arta post-modernă și deconstructivistă și un tablou semnat Antrios.
Mi-a fost tare dor de teatru de cafenea, așa că atunci când cadoul de ziua mea s-a metamorfozat în bilete la restaurantul boem care îmbină perfect arta culinară cu arta teatrală, m-am declarat extrem de încântată. E clar! Dorințele se împlinesc dacă sunt dorite din tot sufletul.
„Dacă eu sunt eu fiindcă eu sunt eu, iar tu ești tu fiindcă tu ești tu, atunci eu sunt eu și tu ești tu. Dar dacă eu sunt eu fiindcă tu ești tu, iar tu ești tu fiindcă eu sunt eu, atunci eu nu sunt eu și tu nu ești tu”.
„Artă” de Yasmina Reza
Între arta de rămâne interesat și arta de a nu-ți păsa de ce cred ceilalți se regăsește prietenia. Dar dacă valoarea operei este dată de piața de consum și de cota artistului, mai degrabă decât de calitățile ei artistice, atunci mă întreb cum se cuantifică prietenia și cine stabilește condiționările ei? Poate un tablou alb, fără ramă, de 50 pe 70 cm, să zdruncine o prietenie? Dacă o geantă roșie a reușit să-mi cutremure mintea agitată și să scoată la iveală cele mai nepotrivite mimici, atunci în mod cert și un tablou abstract poate stârni o dezbatere despre forma fără fond sau fondul fără formă și poate debusola sentimentele învățate să stea cuminți în frâu.
În fața unui pahar de vin, a câtorva amintiri și a unor gânduri răzlețe, am rămas contemplând arta. La final am aplaudat din toată inima, atât spectacolul care s-a desfășurat în fața ochilor mei cât și cel ce a explodat în inima mea. Și lacrimile sunt o formă de artă, iar eu plâng pentru cei care nu găsesc arta în viețile lor, dar și pentru cei care se pierd prea tare în ea. Sunt un artist și întreaga mea existență este o formă de artă manifestată în diverse feluri care se cer a fi descoperite.
Imaginea de referință este preluată de pe site-ul www.pixabay.com, iar fotografia din articol aparține teatrului BIS și a fost promovată de Atrium Cafe.