Jocurile pe care le jucăm
Purtăm suflete copilărești și nu vrem să ne pierdem acest atribut, așa că uneori ne întrecem în jocuri. Dintre toate jocurile pe care le jucăm, mai des sau mai rar, în funcție de timp și de stare, de departe se remarcă un preferat.
Colecția de jocuri
În urmă cu vreo trei decenii adoram Sus-Jos și abia așteptam să cad de la 98 la 3 și de la 3 la 1 pentru că știam că a doua tură norocul îmi va surâde și voi ajunge prima la 100, cu mașina sau cu telecabina, împinsă de taur sau trasă de măgar. Adoram Nu te supăra frate, deși mă supăram de fiecare dată și, pentru că iubesc jocul în continuare, astăzi i-am adăugat un twist dulce.
Îmi amintesc cu drag de Șeptica americană jucată cu prietenii, înlocuită în timp cu un lung și palpitant Rentz și tot ce pot spune este că jocurile s-au dovedit a fi un adevărat liant al prieteniei.
Deseori jucăm Monopoly, deși cu toții cunoaștem câștigătorul încă de dinainte să se împartă banii, căci soțul meu refuză să piardă și cumva reușește să acapareze spre final toată tabla de joc. Uneori ne amuzăm cu un Activity și așteptăm să descoperim care e mai talentat la mimat sau la desenat sau alegem un Nume de cod care ne provoacă să jucăm în echipe care gândesc pe aceeași lungime de undă și care fac asocierile potrivite.
Mai demult alegeam un joc de Poker care transforma livingul într-un cazino din Las Vegas, acum ne lăudăm cu câștigul de a rezolva un Cub Rubik și cu arta de a finaliza un Quoridor. Ce interesant cum vremurile ne șlefuiesc dar ne păstrează esența vie.
Îl ador pe Jeff Probst și, pentru că n-am reușit să ajung pe acea insulă din Fiji, mi-am comandat jocul Survivor care mi-a permis să joc un Immunity Idol cu succes, spre deosebire de mulți jucători care au plecat cu el în buzunar. Și, pentru că ador escape rooms-urile, mi-am achiziționat jocurile cu Cărți escape care mă poartă spre cele mai fantastice locuri, pentru a descrifra coduri și secrete ascunse.
Uneori ne amuzăm cu un simplu Super duo, aka Melc, sau ne testăm viitorul la un Skyjo, alteori ne amuzăm cu un Super cupe sau ne ascuțim simțul echilibrului la un Jenga. Nicio seară de jocuri nu se lasă fără zâmbete și chicoteli.
Împreună cu tata am jucat Șah și, deși nu l-am putut învinge niciodată, am învățat să gândesc strategic. Cu mama jucam Scrabble și astfel mi-am dezvoltat vocabularul și imaginația. Cu socrul meu am jucat table și, câștigând campionatul familiei în unul dintre anii în care s-a organizat, mi s-a confirmat că sunt norocoasă. Soacrei nu-i plac jocurile. Dar, jocul pe care l-am învățat de la bunica maternă îmi este cel mai drag și este jocul pe care îl joc în continuare cu toți cei dragi.
Jocul preferat
Dintre toate jocurile pe care le jucăm Remi este singurul joc pe care îl asociem cu familia, cu emoția străfulgerătoare care ne poartă în timp și spațiu, cu acele zâmbete calde și sincere. Remi se scrie în suflete și se notează în caietul vechi care conține punctajul jocului și numele câștigătorului. Da, cu toții suntem competitivi.
Întâi jucăm un joc de Remi Etalat, care ne obligă să coborâm cu o suită și cu o terță în valoare de 45 de puncte, iar învingător este cel care atinge primul linia de 1000. Apoi jucăm jocul bunicului soțului meu, joc Speco ce se desfășoară pe tablă și a cărui finalitate se bazează pe piesele date de cel din stânga sau pe cele extrase din șir. La final, jucăm trei ture de Mai departe, jocul amețitor al bunicii mele.
În fiecare weekend bunica și prietenele ei se întâlneau la un Remi și de fiecare dată alegeau să se joace la una dintre ele acasă, prin rotație. Mă fascinau acele femei, ieșite la pensie dar extrem de cochete, care se jucau liniștite un joc de Remi și care alternau un „mai departe” cu o bârfă nouă. Îmi amintesc că mergeam să observ jocul, să le surprind cum trișează spunând că nu văd bine culorile și să ascult toate noutățile. În secret speram să ajung și eu la vârsta lor, înconjurată de prietene cu care să dau un Remi în fiecare săptămână.
„Mai departe” mi-a rămas tatuat în suflet, acolo unde îl voi purta mereu, lângă Sailor Moon și BTD6. Jocul fără reguli, care necesită o minte ageră și o strategie în permanentă adaptare, are totuși câteva reguli: să pui jos orice carte care poate crea sau completa o formație, să nu cauți verde când piesele sunt colorate doar cu roșu, negru, galben și albastru, să termini jocul cu tabla goală și să te distrezi strigând „Mai departe!”.
Dacă mai pui și faptul că piesele sunt produse la Mediaș și toată lumea se va gândi la orașul meu natal atunci când va juca un Remi, ce bucurie și ce mândrie pe mine! Să se audă sunetul de piese amestecate pe masă!
Imaginea de referință îmi aparține și surprinde toată colecția mea de jocuri, iar imaginile din cadrul articolului sunt instantanee de la începutul și de la finalul unei partide de Remi à la bunica. Cine vine la un joc? Mai departe!