Intime Gânduri

Corina Marinescu
Toast cu avocado și valeriană

Toast cu avocado și valeriană

Timp de citire: 2 minute

Ce faci când n-ai mult timp la dispoziție pentru un mic dejun bogat în vitamine? Prepari un toast cu avocado și valeriană. Ador combinația de ingrediente și m-am îndrăgostit iremediabil de gustul desăvârșit al acestui aperitiv.

Avocado este un superaliment hrănitor și sățios, bogat în grăsimi mononesaturate sănătoase, potasiu, fibre și vitamine esențiale menținerii unui aspect tânăr, fiind un fruct cunoscut pentru scăderea colesterolului rău și reglarea tensiunii arteriale.

Salata de valeriană este o verdeață nutritivă, săracă în calorii, dar bogată în vitamine și minerale. Consumul acestei plante ajută la energizarea organismului și combaterea stresului.

TOAST CU AVOCADO ȘI VALERIANĂ

Rețetă pentru: 1 porție , Timp de preparare: 10 min, Timp total: 10 min

Ingrediente:

  • 1 felie toast
  • ½ avocado
  • 50 gr bloc cremos din migdale
  • 1 mână de valeriană

Mod de preparare:

Felia de toast se rumenește în prăjitorul de pâine, apoi se unge cu 40 gr bloc cremos din migdale zdrobit cu furculița. Jumătate dintr-un avocado curățat de coajă se taie felii și se pune peste felia de pâine. Preparatul se completează cu 1 mână de valeriană și se decorează cu 10 gr bloc cremos din migdale tăiat cubulețe.

Toast cu avocado și valeriană

De reținut:

În categoria APERITIVE se regăsesc următoarele rețete: Băutură cremoasă din caju cu cereale, Clătite sărate cu mărar, Tofletă, Cremă tartinabilă din dovleac, Toast cu ananas, Crenvurști din soia și bloc cremos din migdale în aluat, Nutletă, „Ouă” din tofu umplute, Ruladă de spanac și de sfeclă, Nutletă la cuptor cu ciuperci călite, Humus în patru culori, Chec cu roșii uscate și usturoi, Clătite cu spanac, Cremă tartinabilă din caju, Brioșe pizza, Lămâi umplute cu ton din soia, Specialitate rasă din caju, Fasole bătută cu ceapă, Bruschete cu roșii, Pita cu sos tip tzatziki, Toast cu avocado și valeriană, Zacuscă, Brioșe sărate, Waffe sărate verzi, Amouse bouche, Plăcinte prăjite cu cartofi, Pastă de avocado, Bloc tartinabil din caju, Plăcintă coaptă cu cartofi și chicharrones din soia, Platou sushi, Sandwich cald  , Drob cu ciuperci, Pate din caju și ciuperci, Sandwich la grătar.

Aperitive - Rețete delicioase, vegane pentru unii, de post pentru alții – Corina Marinescu
Aperitive – Rețete delicioase, vegane pentru unii, de post pentru alții – Corina Marinescu

Descoperă:

Cine sunt eu? De ce vegan? Vegan pentru unii, de post pentru alții și ce mănâncă veganii? Ingrediente îndrăgite. Aparatura de bază. Dicționarul legal al alimentelor. Cuprinsul rețetelor delicioase: Panificație, Aperitive, Salate, Supe și Ciorbe, Feluri principale, Fast-food, Paste, Tarte sărate, Deserturi, Băuturi. Gânduri de final.

Bonus:

Te-ai întrebat vreodată cum arată behind the scenes unei găteli (vorba unui simpatic chef), ce nu se vede în spatele unei ședințe foto culinare sau ce nu se prezintă atunci când se scrie un articol cu temă gastronomică?

Imaginea de referinţă şi fotografiile din articol îmi aparţin.

Spread the love