Scrisori din trecut. O poartă către inimile celor dragi.
Aştept publicarea noului meu roman dar între timp păstrez vie flacăra romantismului pur. Am strâns la piept o comoară adevărată ce n-ar putea fi cumpărată cu niciun fel de monedă şi am pătruns în mințile celor pe care nu i-am cunoscut până acum aşa cum mi-aş fi dorit.
Rafturile dulapului din fosta „Cameră nouă” au ascuns până de curând corespondența bunicilor mei materni. În acel teanc vechi am descoperit cuvinte dedicate prietenilor, scrisori purtate între frați şi adevărate declarații de dragoste scrise de suflete pereche. Am citit toate aceste rânduri, așternute pe hârtie în urmă cu peste 60 de ani, cu o emoție care se împleteşte perfect cu cea care mi se zbate în inimă pentru manuscrisul intitulat “Scrisoarea domnişoarei S.“.
Iubire în versuri
Se pare că frumusețea bunicii mele a frânt mai multe inimi. Nu mă miră acest lucru pentru că a fost o femeie deosebită. Un anumit Nicolaie (şi nu bunicul meu, însă coincidența numelui mă face să cred că i-a fost menit să iubească un Nicu) i-a scris pe o carte poştală următoarele versuri: “Te-am iubit întotdeauna şi te voi iubi mereu, până ce pământul galben va cădea pe mine greu”.
M-au cutremurat cuvintele acestea. Nu ştiu de ce. Au o forță aparte. Sunt sigură că cel care le-a aşternut pe acel carton, acum îngălbenit de trecerea anilor, a crezut în fiecare cuvânt. Şi poate încă se mai gândeşte la cea care l-a făcut capabil de astfel de declarații sau poate a murit cu această iubire neîmpărtăşită. Cine ştie?
Secretele rămân secrete
Am aflat secretele pe care Silvi i le-a destăinuit bunicii mele dar pentru că Tudorica, prietena care completa trioul, nu trebuia să le cunoască nu pot să le dezvălui, chiar dacă niciuna dintre cele trei amice nu se mai află astăzi printre noi.
Am citit scrisorile lor şi imediat mi-am reamintit de corespondența pe care am purtat-o cu prietenele mele. Îmi plăcea să scriu scrisori. Să-mi aştern gândurile pe o foaie de hârtie, să o citesc la final de câteva ori, să o pun în plic, să lipesc timbrul acela care avea un gust ciudat şi să o depun în căsuța poştală, sperând că ajunge cât mai repede la destinatar.
Şi eram extrem de bucuroasă când primeam scrisori şi aflam noutățile din viața prietenelor mele. Ştiam că au scris zâmbind sau lăcrimând peste hârtia pe care o țineam eu în mână şi la care urma să răspund cu promptitudine şi tocmai acest fapt o făcea mai valoroasă.
Despre Bani și iubire
“Dragă frate şi Mărioară, voi să nu vă supărați că vă scriu ca să-mi mai trimiteți nişte Bani ca să am până ce vin acasă că şti că n-am de unde cere decât de la voi că părinții n-au de unde să-mi trimită” scria Ion din Unitatea Militară Colibaşi, raionul Piteşti, Argeş.
Din poveştile bunicii ştiu că soțul ei obişnuia să-şi împartă salariul cu părinții lui. Fiind fratele cel mai realizat era cumva datoria lui să sprijine financiar familia, astfel că antecesorii şi colateralii de gradul al doilea se bucurau de ajutor. Ceea ce nu am cunoscut până acum a fost că bunicul l-a ajutat cu Bani (scris de Ion cu majusculă) şi pe fratele lui care a rămas să locuiască în casa părintească.
Sunt sigură că dacă ar fi trăit mi-ar fi dat şi mie Bani, aşa cum obişnuia să facă bunica după ce-şi număra pensia de minim două ori în fața poştaşului şi cel puțin de trei ori după ce acesta pleca mulțumit de bacşișul primit.
Dar mai mult decât Bani mi-ar fi plăcut să primesc dragostea lui. Regret enorm că l-am pierdut atât de repede. Dar poate aşa a fost să fie. Mi-au rămas amintirile, pozele alb-negru, o singură filmare video, vocea lui înregistrată la magnetofon şi păstrată pe acele casete pe care nu le pot asculta şi paginile pe care le-a semnat.
O dragoste naivă și reală
Scrisorile unor tineri îndrăgostiți încep cu „Dragă Ticule” și „Dragă Mica” și toate sunt semnate cu dragoste și dorință: „Te pupă dulce dulce aceia care te dorește mult de tot. Cu drag, Maria ta” și „Te pusă al tău soț care te dorește mult. Nicu”.
“Nicuşor să-mi scri tot ce este pe acasă, sunt curioasă de tot ce este pe acasă. Tu ce faci cred că nu-ți place fără mine, te plictiseşti şi eu mă plictisesc abea aştept să treacă timpul să plec acasă. Aş vrea să fiu o păsărică să zbor în grădină să te văd cum lucrezi tu pe acasă … Să fi cuminte că şi eu sunt cuminte … Sunt cuminte şi am fost de când te cunosc fiindcă te iubesc şi țin la tine foarte mult cum nu se poate mai mult …” îi scria bunica de la Techirghiol, într-o zi ploioasă, cândva la începutul relației.
“Dragă Mica, în primul rând află că eu sunt bine … Mică scumpă să şti că aşa mi-e de urât fără tine abia aştept să treacă timpul ce mai ai să stai să vi acasă că eu nu pot să dorm noaptea singur tot mă trezesc şi te caut prin pat …”, a răspuns bunicul meu care s-a semnat “Te țucă dulce dulce a ta guriță dulce, al tău soț care te iubeşte mult mai mult când tu eşti bună. Nicu”. „Știu că şi ție ți-e urât fără mine dară mie mai mult”.
„Eşti foarte tăcut ceea ce mie nu-mi place de multe ori … Mie îmi place să fi drăguț, să te ocupi de mine să mă alinți … să te porți aşa cum vreau eu dacă vrei să fiu fericită lângă tine … De felul cum te porți cu femeia depinde fericirea în casă … să mă faci fericită să simt că trăiesc şi eu că până acum am fost moartă. Te rog Ticule scump să nu-mi iei în nume de rău toate ce ți-am scris şi să te porți aşa cum îmi doresc eu … şi eu voi fi cum îți doreşti tu ca să fim fericiți”.
O, cum seamănă cuvintele lor cu cele pe care şi eu cu iubitul meu ni le-am adresat cândva. Se pare că îndrumările bunicii mele l-au atins pe cel căruia eu i-am spus Şefu căci în altă scrisoare l-am regăsit mai grijuliu. Sper ca şi soțul meu, după ce va lectura acest articol, să înțeleagă aluzia.
“Dragă Mărioară eu te rog foarte mult tu să ai grijă să nu răceşti, să umbli pe afară dezbrăcată să te îmbolnăveşti că eu mă supăr atuncea pe tine … Să ai grijă să nu pățeşti ceva până ce nu viu eu acasă … Mică să nu te apuci să faci ceva cu soba până ce nu vin eu acasă, să nu te atingi de gaz dacă ți-e frig pune toate pernele pe tine sau culcă-te în bucătărie cu mama. Te roagă foarte mult Ticul tău să-l asculți că şi el te ascultă”, a scris el de la Şcoala de 6 luni din Stupini, Oraşul Stalin.
O inimă fericită
Ce am aflat? Că bunicii mei au avut prietenii de invidiat, că au fost buni şi generoşi, că romantismul le-a curs prin vene şi au trăit o iubire ca-n filme. Mă bucur nespus de mult pentru că i-am descoperit aşa şi nu pot decât să sper că şi viața mea va fi una de poveste.
I-am întrebat pe părinții mei dacă şi-au scris scrisori de dragoste, căci aş fi vrut să le citesc, dar mi-au răspuns că de când s-au cunoscut n-au stat prea mult timp despărțiți şi nu şi-au jurat dragoste eternă în scris.
Şi cum peste ani şi ani nu voi putea să le citesc sms-urile sau mesajele cu emoticoane i-am rugat să-şi scrie acum câteva rânduri. Sper că se vor conforma. Iubirea lor merită să fie consemnată.
M-a cuprins nostalgia. În mod cert voi scoate de la naftalină cutia cu amintiri şi voi lectura scrisorile pe care soțul meu mi le-a scris pe vremea când eram iubiți. Nu am teancuri întregi însă acolo sunt suficiente dovezi de iubire. Le adaug celor oferite zilnic şi mă declar fericită.
Cu drag, Corina!
Imaginea de referință este preluată de pe site-ul www.pixabay.com iar cele din articol îmi aparțin.