Intime Gânduri

Corina Marinescu
Persoana care m-a blocat pe Facebook – despre prietenie

Persoana care m-a blocat pe Facebook – despre prietenie

Timp de citire: 3 minute

Persoana care m-a blocat pe Facebook este acum doar „Somebody that I used to know”. Puteam să scriu eu versurile acestei melodii, atât de bine mi se potrivesc, însă îi las pe Gotye și Kimbra să primească aplauzele pentru această super piesă. Iar eu, rămân cu nostalgia unor altfel de vremuri, cântând cuvinte care mi se cicatrizează în suflet.

Am învățat recent că o ceartă în epoca tehnologiei se taxează cu o economie de like-uri, că persoana cu care nu mai rezonez mă poate oricând bloca pe Facebook și că o despărțire înseamnă ștergerea tuturor pozelor comune de pe timeline sau chiar unfriend.

Dar de fapt, toate lucrurile astea nu contează, căci prietenia adevărată nu are butoane și nu se cuantifică în aprecieri. Prietenia nu înseamnă să „ne vedem pe Facebook” ci presupune hrănirea unei relații reale, cu experiențe trecute, trăiri prezente și planuri pentru viitor. Prietenia pe Facebook nu se traduce în prietenie reală, iar lipsa like-urilor, block sau unfriend, nu se pun la suflet, căci nu vin din partea unui prieten adevărat.

După o documentare rapidă, căci încă sunt novice în rețelele sociale, am descoperit că persoana care m-a blocat pe Facebook și care nu a mai dorit să ne cunoaștem viețile virtuale, a făcut acest gest fără ca eu să cunosc această declarație de război.

Am aflat deci mai târziu, când mi s-a făcut dor și am vrut să știu dacă e bine, în amintirea unor relații reale de prietenie trecute. N-am avut acces decât la postările publice, dar au fost suficiente pentru a-mi alimenta starea. M-am amuzat. După un timp am dat like la un cover, doar așa să vadă că exist și încă îmi pasă și totodată în semn de răzvrătire la acest minunat block.

Am descoperit că dacă persoana care m-a blocat pe Facebook m-ar debloca nu ne-am reîmprieteni automat, ci s-ar impune trimiterea unei noi cereri de prietenie. Asta îmi aduce aminte de vremurile în care ne ceream prietenia face to face și ne dădeam verde. Și cum nu m-am lămurit care e diferența între block și unfriend, apăs butonul care ar fi trebuit, de dragul vremurilor de mult apuse, să fie de culoarea verde. De ce? Pentru că, deși persoana care m-a blocat pe Facebook încă se regăsește în rugăciunile mele, nu mai are de ce să apară nici măcar într-o listă de Facebook friends.

Am observat că, într-o relație de prietenie, care ar trebui să se bazeze pe sentimente pozitive reciproce, ofer mai mult decât primesc. Dar asta n-ar fi o problemă gravă, căci sunt generoasă. Sunt unele momente totuși, când realizez abuzul de prietenie și mă retrag în carapace. Și atunci e clipa în care testez cu adevărat prietenia și totodată momentul când realizez că mi-am îndreptat dragostea spre persoana greșită. Repet și fac aceeași greșeală. C’est la vie. La un moment dat însă, îmi iau inima în dinți și dau unfriend (la propriu și la figurat). But it´s ok! Măcar rămân cu amintiri de colecție și fotografii de album.

“When people walk away from you, let them go. Your destiny is never tied to anyone who leaves you, and it doesn´t mean they are bad people. It just means that their part in your story is over” (“Când oamenii se îndepărtează de tine, lasă-i să plece. Destinul tău nu este niciodată legat de cei care te părăsesc și nu înseamnă că sunt oameni răi. Înseamnă că rolul lor în povestea ta s-a sfârșit”)

– Julia Roberts.

De cele mai multe ori eu am fost cea care a părăsit  persoanele care au practicat distanțarea socială când încă nu era la modă, considerând că rolul meu în povestea lor s-a încheiat. În cele câteva ocazii izolate, când am încercat să-mi reocup locul în inima celui abandonat am realizat că bat la o ușă a sufletului închisă pentru mine și că rolul meu în povestea acelei persoane a fost redistribuit unui alt personaj. Dar asta este! Viața continuă! Cu noi sezoane și alte personaje!

„Jurnal de Amintiri” - Corina Marinescu
Jurnal de Amintiri” – Corina Marinescu

Imaginea de referință este preluată de pe de pe site-ul www.pixabay.com, iar în fotografia din articol sunt eu, deci îmi aparține!

8600cookie-checkPersoana care m-a blocat pe Facebook – despre prietenie