Nu lăsa casa să strălucească mai mult decât tine
Nu mai ține minte unde am auzit sau unde am citit expresia „Nu lăsa casa să strălucească mai mult decât tine”, însă mi-am notat-o în telefon, neștiind atunci dacă sunt sau nu de acord cu recomandarea. Ceva mi-a adus aminte de acest îndemn și m-a făcut să mă gândesc la două întâmplări care m-au impresionat și care m-au ajutat să-mi creionez viziunea despre viață. Am desenat schița și am pictat-o în cele mai frumoase culori, așa cum acum folosesc cuvinte deosebite pentru a transpune pe hârtie două amintiri de neuitat.
Când casa strălucește mai mult decât tine
Camera era rece și părea sterilă, în ciuda faptului că era amenajată modern și decorată cu bun gust, în mod cert de soția lui. Cu toate acestea mă simțeam incomod, așezată pe acea canapea necunoscută. Mi-am plimbat privirea de jur împrejur, așa cum fac mereu când sunt într-un spațiu nou. Îmi place să analizez lucrurile și să încerc să descopăr persoana prin intermediul obiectelor pe care le posedă, știind că alegerile pe care le facem ne trădează până și cele mai intime gânduri. Apoi mi-am îndreptat atenția către chipurile familiare din încăpere și atunci am realizat.
Casa strălucea mai mult decât el. Era îmbrăcat într-un costum ponosit, deloc asortat cu ținuta soției lui, iar chipul obosit și încercat de vreme încărca întreaga atmosferă. El se afla într-o reală neconcordanță cu locuința în care trăia și acest lucru se resimțea ciudat asupra propriilor invitați.
Când tu strălucești mai mult decât casa
Mă aflam în fața acelei porți maiestuoase, vopsită în culoarea unui smarald bătut de soare și știam că dincolo de acel lemn scorojit se afla un colț de rai. Zâmbeam, știind că sunt printre puținii oameni care cunoșteau ce se afla în spatele acelui străjer necuvântător. Mi-am trecut mâna peste ceea ce a fost cândva un arbore și am apăsat clanța, intrând într-un altfel de tărâm.
Acolo era ea. Stăpâna unei grădini mai spectaculoase decât parcul central, ce veghea asupra unui labirint din gard viu, înconjurat la rându-i de flori parfumate. Ne-a întâmpinat cu grație, ca întotdeauna. În prezența ei uitai că te afli într-o casă care ar fi avut nevoie de o renovare demnă de o emisiune tv. Ea era mult prea impresionată ca să mai observi ceva în jur.
Nu m-a îmbrățișat și nici nu mi-a sărutat obrajii, pentru că și-a uns fața cu cremă. Am aflat că nu putea să facă asta seara pentru că noaptea și-ar fi pătat fața de pernă, așa că m-am mulțumit cu un surâs. Îmi părea atât de interesantă, de liberă și de lipsită de griji, încât, fără să vreau, am copiat-o.
Am luat loc în filigoria hexagonală a cărei pereți erau tapetați cu ziare, articole din reviste și cărți poștale și rețin că, în timp ce o ascultam povestind, am realizat că ea strălucește mai mult decât casa.
Când și tu și casa străluciți deopotrivă
Cred că în viață trebuie să existe armonie în toate și atunci consider că strălucirea trebuie să se reflecte în tot, în proporții variabile sau în mod egal, după caz. Sunt zile în care casa strălucește mai mult decât mine și zile în care eu strălucesc mai mult decât ea, însă cel mai mult mă bucur de momentele în care ambele strălucim deodată.
Nu cunosc intenția reală din spatele expresiei „Nu lăsa casa să strălucească mai mult decât tine”, pentru că analiza acestei vorbe aprinde mai multe discuții, însă sunt sigură că recomandarea ar fi trebuit mai degrabă să îndemne spre echilibru.
Imaginea de referință este preluată de pe site-ul www.pixabay.com.