Intime Gânduri

Corina Marinescu
Lămâi umplute cu ton din soia

Lămâi umplute cu ton din soia

Timp de citire: 2 minute

Printre primele rețete gătite care m-au făcut să mă simt ca un participant la un cooking show veritabil, se numără preparatul lămâi umplute cu ton din soia. Mi-am imaginat cum impresionez prin creație și cum primesc laude și propuneri de colaborare. Gust din aperitivul care mă urcă pe podium, apoi cobor din norii pe care m-am relaxat și revin la realitate. N-aș face față niciunui concurs. Nu pentru că preparatele mele n-ar fi demne de o astfel de emisiune, ci pentru că tiparul după care sunt făcută nu se potrivește acelui stil de viață. În schimb, mă ascund în spatele unui ecran, dau liber degetelor pe tastatură și împărtășesc emoții, amintiri, gânduri și rețete, cu oricine e dispus să le citească.

LĂMÂI UMPLUTE CU TON DIN SOIA

Rețetă pentru: 2 porții, Timp de preparare: 20 min, Timp total: 20 min

Ingrediente:

  • 1 conservă de ton din soia în ulei de măsline
  • 4 lămâi
  • 2 cepe
  • 100 gr de măsline verzi
  • 1 linguriță de sare
  • 2 frunze de salată

Mod de preparare:

Celor 4 lămâi spălate li se taie o bază în partea inferioară și un capac în partea superioară. Prin scobire, se îndepărtează pulpa din toate lămâile.

Se mărunțesc 2 ceape, se taie cubulețe 100 gr de măsline verzi și se adaugă 1 lingură de pulpă de lămâie. Ingredientele se așază într-un bol, peste 1 conservă de ton din soia în ulei de măsline. Se condimentează cu sare și se amestecă până se obține o pastă omogenă.

Lămâile se umplu cu compoziția, se acoperă cu capacul tăiat la început și se servesc pe un pat din frunze de salată.

De reținut:

În categoria APERITIVE se regăsesc următoarele rețete: Băutură cremoasă din caju cu cereale, Clătite sărate cu mărar, Tofletă, Cremă tartinabilă din dovleac, Toast cu ananas, Crenvurști din soia și bloc cremos din migdale în aluat, Nutletă, „Ouă” din tofu umplute, Ruladă de spanac și de sfeclă, Nutletă la cuptor cu ciuperci călite, Humus în patru culori, Chec cu roșii uscate și usturoi, Clătite cu spanac, Cremă tartinabilă din caju, Brioșe pizza, Lămâi umplute cu ton din soia, Specialitate rasă din caju, Fasole bătută cu ceapă, Bruschete cu roșii, Pita cu sos tip tzatziki, Toast cu avocado și valeriană, Zacuscă, Brioșe sărate, Waffe sărate verzi, Amouse bouche, Plăcinte prăjite cu cartofi, Pastă de avocado, Bloc tartinabil din caju, Plăcintă coaptă cu cartofi și chicharrones din soia, Platou sushi, Sandwich cald  , Drob cu ciuperci, Pate din caju și ciuperci, Sandwich la grătar.

Aperitive - Rețete delicioase, vegane pentru unii, de post pentru alții – Corina Marinescu
Aperitive – Rețete delicioase, vegane pentru unii, de post pentru alții – Corina Marinescu

Descoperă:

Cine sunt eu? De ce vegan? Vegan pentru unii, de post pentru alții și ce mănâncă veganii? Ingrediente îndrăgite. Aparatura de bază. Dicționarul legal al alimentelor. Cuprinsul rețetelor delicioase: Panificație, Aperitive, Salate, Supe și Ciorbe, Feluri principale, Fast-food, Paste, Tarte sărate, Deserturi, Băuturi. Gânduri de final.

Bonus:

Te-ai întrebat vreodată cum arată behind the scenes unei găteli (vorba unui simpatic chef), ce nu se vede în spatele unei ședințe foto culinare sau ce nu se prezintă atunci când se scrie un articol cu temă gastronomică?

Imaginea de referinţă şi fotografiile din articol îmi aparţin.

Spread the love