Intime Gânduri

Corina Marinescu
Iartă ziua pentru că are doar 24 de ore

Iartă ziua pentru că are doar 24 de ore

Timp de citire: 2 minute

Nu ştiu cum simți tu însă eu am descoperit că nu-mi ajung cele 24 de ore ale zilei. 1.440 de minute trec prea repede şi nu ajung să fac tot ce îmi propun.

N-am suficient timp să scriu ultimul capitol din noul meu roman, nu reuşesc să-mi comand mult aşteptatele albume 2017 şi 2018, nu petrec suficient timp afară cu Lucky.

Ma prind în tot felul de lucruri neimportante şi le uit pe cele cu adevărat valoroase. Îmi verific prea des agenda, de teamă să nu uit ceva, încât ajung să-mi scape cele mai importante taskuri. Caut informații pe care de fapt le ştiu deja şi mă pierd printre articole deloc interesante.

Ascult melodii de parcă adevărata muzică nu s-ar afla în capul meu, mă uit la seriale ca şi cum eu sunt singurul critic care conteaza şi nu mai trăiesc cu intensitate singura poveste care mă are drept protagonist. Îmi scriu mesaje cu prieteni care de fapt îmi sunt nişte străini şi realizez cât de dor îmi este să-i privesc în ochi pe cei care contează.

Sunt ocupată chiar dacă nu pare şi n-am timp să mă mai plictisesc. Au trecut mulți ani de când n-am mai simțit starea asta. Prietena mea mai tânără e mai mereu plictisită. O plictisesc viața, şcoala, discuțiile. Şi nu o judec. Aşa eram şi eu la vârsta ei. Caietele erau pline de litera P şi de un A întors. „Mă plictisesc” şi „Vreau acasă”. Dar acum nu mai sunt capabilă să mă plictisesc. Totuşi, privind în urmă, consider că şi plictiseala avea rolul ei. Aveam energie şi nu ştiam ce să fac cu ea. Acum nu mai posed o asemenea cantitate aşa că numesc starea altfel: „relaxare”.

Ziua îmi pare mult prea scurtă chiar şi în zilele libere în care s-ar zice că am timp să fac tot ce îmi doresc. Dar 86.400 de secunde zboară cu o viteză pe care nu o pot încetini.

Se spune că pe măsură ce înaintăm în vârstă percepem altfel timpul. Şi aşa este. Metabolismul încetineşte. Inima bate mai rar creierul procesează mai greu. În plus, intrând într-o rutină comodă nu ne mai presărăm viața cu experiențe noi şi acest lucru ne păcăleşte mintea să creadă că timpul ni se scurge printre mâini.

Iartă ziua pentru că are doar 24 de ore, uită expresia „N-am timp” şi fă tot ce-ți doreşti şi ceva în plus. Eu aşa m-am hotărât! Hai să privim partea plină a paharului.

Am timp destul. Ai timp suficient. Avem timp pentru tot. Dacă ziua e suficient de lungă să trăim şi apoi să revenim asupra amintirii, să ne punem întrebări şi să ne oferim sute de răspunsuri, atunci doar asta contează.

Important e că avem timp nu cât de repede trece.

2420cookie-checkIartă ziua pentru că are doar 24 de ore