Intime Gânduri

În urmă cu câteva momente toate frunzele erau în copac. Le-am numărat pe cele căzute, așa cum o fac în fiecare dimineață, așa că știu precis că toate, mai puțin de trei, erau, în urmă cu câteva clipe, în pom. Am vrut să le adun în ziua precedentă pe cele care au anunțat magia, dar n-am făcut-o. Am așteptat ploaia cu frunze de acum. E toamnă! Fiecare adiere de vânt poartă prin aer câteva foi firave și îngălbenite, iar pe pământ s-a întins covorul multicolor pe care îl descriam într-o compunere din clasa a V-a.

Cum pot îndrăgi atât de mult toamna când m-am născut într-un alt anotimp? E simplu. Toamna îmi amintește de cât de efemer este timpul. Uite! Iar au căzut câteva frunze. În curând îmi va fi mai simplu să le număr pe cele rămase în crengi. Ador peisajul care se așterne în fața ochilor mei și care se schimbă o dată la fiecare suflare a cerului și mă hipnotizează nuanțele pe care natura le capătă în bătaia soarelui care încălzește grădina mea, cu ultimele lui puteri.

Privesc de la distanță scena ce se desfășoară în cel mai natural mod cu putință, deși singurul lucru pe care mi-l doresc este să calc frunzele stafidite și să le aud foșnind sub tălpile mele. Vreau să ridic praful pe cizmulițe, ignorând că-i sunt alergică și să cânt, în gând, versuri inventate pe loc. Dar ceva din mine mă țintuiește pe loc, de parcă mi-ar fi imposibil să pătrund în tabloul pe care îl admir. 

Azi noapte temperatura s-a situat undeva la -3 grade Celsius. Presupun că, sub imperiul gerului, codițele frunzelor au înghețat, făcându-le vulnerabile vântului necruțător. Uite! Încă un val de foițe ușoare părăsesc copacul în care au domnit timp de un sezon și se așază, precum un accesoriu de nelipsit, pe iarba de smarald. Cât de spectaculoasă e natura!

Preț de câteva minute m-am uitat în altă parte și am pierdut penultimul act din spectacol. S-a terminat! Doar ramurile goale se mai văd acum în orizont. De fapt au mai rămas fix trei. Strâng păturica pufoasă, în care m-am cufundat până acum, mai strâns în jurul corpului meu și pășesc timid afară. Miroase a cel mai spectaculos anotimp, iar eu sunt colorată în cele mai vibrante vopsele. E toamnă!

Din spatele culisei:

Documentându-mă despre cum se deblochează blocajul scriitoricesc și cum fac să mă propulsez într-un alt puseu creativ, am aflat că, uneori, trebuie să lași deoparte proiectul la care lucrezi, să privești într-o direcție nouă și să scrii despre cu totul și cu totul altceva. Scurta mea povestire de toamnă, care mi s-a revelat privind pe fereastră, sper eu că mi-a dat un imbold. Revin la personajele pe care ador să le creionez prin cuvinte și în locul pe care l-am creat din vasta imaginație, căci mi-am regăsit muza printre frunze.  

Imaginea de referință este preluată, bineînțeles, de pe site-ul www.pixabay.com.