Intime Gânduri

Corina Marinescu
Tribut Ceaikovski în pași de balet

Tribut Ceaikovski în pași de balet

Timp de citire: 3 minute

Dacă inițial a fost un simplu divertisment pentru nobilime, baletul s-a transformat într-o artă a mișcării. Și violonistul italian Balthazar de Beaujoyeux, care a organizat un death party pentru văduva Caterina de Medici, a început toată nebunia. În prezent în sala de spectacol are acces oricine plătește un bilet, fără să fie nevoie să-și dovedească statutul în societate.

Mama a insistat să mergem la spectacol și cum sunt o fiică ascultătoare am cumpărat repede patru bilete. Am fost puțin dezamăgită când am văzut că prețul unui bilet este de numai 10 lei. Recunosc, nu sunt mare fan al baletului însă apreciez munca care stă în spatele acelor două ore de spectacol și în mod sigur dacă la un simplu film plătesc 20 lei/bilet atunci și aici s-ar fi impus cel puțin un preț similar. Și în timp ce priveam dansatorii am început să mă gândesc. Din ce se plătesc salariile, costumele, pliantele, etc.? Evident n-am mai putut fi atentă la spectacol. Deja mintea mi-a luat-o razna. Dar să o iau de la început.

Cum spuneam. Împreună cu soțul și părinții mei ne-am dus la spectacolul „Tribut Ceaikovski” în coregrafia lui Vittorio Galloro. Bineînțeles nu începe la timp, oamenii întârzie, iubitul meu deja e nervos. Pe lângă faptul că a venit cu noi aproape forțat, stă și pe rândul L, locul 13. Să fi fost cu ghinion?

Mama radiază de fericire, tata e bucuros de ieșirea în oraș, iar soțul meu îmi explică că dress codul pe care noi i l-am impus nu era necesar, având în vedere vestimentația celor din jur. Mă uit de jur împrejur și așa este. Oamenii sunt îmbrăcați lejer, sport chiar, nimeni nu a țintit spre eleganță. Evit discuția și studiez programul pliant.

Spre rușinea mea, chiar dacă am studiat ani buni pianul, descopăr că nu cunosc cele două prenume ale marelui compozitor. Citesc. Piotr Ilici Ceaikovski, născut în anul 1840, s-a remarcat cu „Lacul lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită” și „Spărgătorul de nuci” și a murit de holeră în anul 1893 după ce a băut apă nesterilizată din râul Neva. Cum?

Spectacolul începe când eu sunt agitată. Concert pentru pian nr. 2 în Sol major op. 44. Superbă muzica. Balerinele se mișcă grațios. De unde și-au cumpărat dresurile albe? Și eu vreau. Păcat că balerinii nu dansează pe muzică, îmi zic, chiar când greșelile în sincronizări îmi determină OCD-ul să-și facă simțită prezența. Nu-i nimic. Îmi revin când îl văd pe Vittorio Galloro.

Duetul celui care se vrea a fi compozitorul și muza lui mă fac să mă gândesc fără să vreau la un majordom fără pantaloni și o menajeră bucuroasă că stăpânii nu-s acasă. Balerinele zâmbesc fals și forțat și mă înspăimântă. Noroc că Vittorio’s package mă scoate din stare. Măcar atât. Observ că balerinii nu se cocoață pe poante și mă gândesc că e discriminare.

Îmi amintesc de filmul „Black Swan”. I-am dat rating 9 pe IMDb. Îmi place de Natalie Portman. Și acum că tot sunt aici mă întreb ce rol a avut românul nostru Sebastian Stan în film? Trebuie să-l revăd. Puține sunt filmele pe care îmi doresc să le mai vizionez o dată. Despre ce vorbeam? Da. Sărmanele balerine. Își distrug picioarele să stea pe poante și apoi se chinuie să afișeze un zâmbet, timp în care partenerii lor de scenă cum și cu ce se recomandă? Nu-i corect.  

Faldurile rochiei solistei, mișcările grațioase și fluiditatea lor mă încântă, iar muzica e superbă. Concertul pentru pian nr. 1. Păcat că sala e nepotrivită pentru un asemenea spectacol. Oamenii își mută capetele mai ceva ca ștergătoarele la mașină. Închid ochii și ascult.

Prima parte a spectacolului se termină. Se trage cortina și se aprinde lumina. Pauză 15 minute. Mă întorc în stânga și în dreapta mea să le observ reacțiile alor mei. Iubitul meu ne întreabă ce am înțeles. E clar că nu i-a plăcut. Tata și-a imaginat o trecere de la primăvară la viață. Mama îl corectează repede și-i arată pliantul, iar soțul meu spune că fără informațiile scrise n-ar fi înțeles nici ea. Râdem. Unii spectatori iasă pe hol, alții își fac selfie-uri în loje, noi dezbatem spectacolul.

Partea a II-a începe și eu mă gândesc că baletul chiar mă face să uit de problemele cotidiene. Sunt atât de multe probleme pe scenă încât nu mă mai pot gândi la altele. Finalul îmi place cel mai tare. Toți balerinii intră pe scenă, imaginea grupului e superbă. Observ că dintre toți 28 doar 3 sunt români. Aplaudăm. Mult și tare. Pentru că merită pentru efortul depus și pentru că atât putem face. Nu-i putem susține la antrenamente, nu le putem vindeca rănile, nu-i putem prinde dacă se dezechilibrează, nu-i putem încuraja altfel. Îi aplaudăm și ei în sfârșit zâmbesc natural.

Dacă ne vom reîntoarce pentru un spectacol de balet? Nu știu. Dar recomand! Cel puțin o dată în viață. Soțul meu ne-a promis că se va răzbuna. Ne va duce la un concert Godsmack. Dar ce nu știe el e că noi abia așteptăm!

Felicitări Teatrul de Balet Sibiu!

Fotografiile aparțin paginii de Facebook a TBS

1 comment found

  1. Corina dragă, felicitări pentru obiectivitatea si umorul fin cu care ti-ai expus impresile despre spectacol. Am văzut si eu câteva spectacole de balet în Cluj si s-a intamplat sa “ma prinda” sau nu povestea. Iti recomand cu toată inima sa vedeți”Zorba”. Baletul din Cluj. Am înțeles că merg în turneu prin tara. Sunt sigura ca sotul tău isi va schimba impresia despre balet. Va îmbrățișez.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.