Firele de păr albe
De curând am împlinit (12^2/4) + √(81) – 6 ani (cine e curios să-mi afle vârsta să facă rapid calculul matematic, iar cine deja o știe să nu o repete pentru că în sufletul meu mă simt mult mai tânără uneori, mult mai în vârstă în alte ocazii). Cu toate acestea, vrând-nevrând, am ajuns să discut despre firele de păr albe.
Într-una dintre aceste zile m-am privit în oglindă și am descoperit câteva fire de păr cenușii. Nu știu de cât timp le port cu mine, însă, dată fiind surpriza, pentru mine sunt noi-nouțe.
Până acum mi-am purtat cu mândrie cele câteva fire de păr argintii, răsărite într-un simpatic vârtecuș, provenite dintr-o veche supărare, pentru că poartă dovada experiențelor care m-au format. Așa cum fericirea atinge sufletul, așa și supărările o fac și ambele stări lasă reziduuri, iar eu nu sunt o excepție.
Însă firele noi, care au crescut într-un loc mult mai vizibil și care au apărut ca urmare a unui alt necaz care s-a încăpățânat să-mi rămână amintire, mă deranjează. Nu pentru că sunt albe, nu pentru că strălucesc ocazional și nu atât de tare încât să apelez la vopseaua de păr, însă suficient cât să înțeleg că și eu sunt muritoare, iar timpul nu iartă pe nimeni.
Cercetătorii cunosc faptul că, pentru a preveni albirea părului, trebuie prelungită durata de viață a melanocitelor din bulbul de păr sau încercată extinderea rezervorului de celule stem melanocite din regiunea superioară a folicului de păr, astfel încât acestea să înlocuiască celulele pigmentare pierdute. Și tot oamenii de știință știu că, pe lângă materialul genetic, factorii fizici și cei psihici contribuie în mod negativ la stresul oxidativ care se face vinovat de albirea podoabei capilare.
Dar cu toții cunoaștem teoria! Practica ne pune piedici. Pe plan fizic zic eu că stau bine: nu fumez, încerc să dorm suficient pentru a permite refacerea celulară și consider că dieta vegană este bogată în nutrienții pe care corpul îi solicită. Pe plan psihic însă este mai complicat. Viața, cu ale ei picanterii, mi-a oferit câteva șocuri emoționale care m-au dezechilibrat. Recăpătarea armoniei s-a efectuat gradual, dar episoadele trăite au purtat amprenta unui regizor determinat să-și atingă scopul artistic.
Totuși, până să devin pe deplin căruntă mai este. Va mai fi stres, vor mai fi supărări, va mai trece timp. Am reținut un aforism care mi-a plăcut dar a cărui sursă nu am notat-o: „Părul alb nu-i decât iarna înțeleaptă a unei vieți cu patru anotimpuri”. Din fericire, încă n-am ajuns la acest fatidic anotimp, deși mărturisesc că abia aștept să stau în fața șemineului și să-mi răsfoiesc albumele cu cele mai frumoase amintiri din anii care s-au scurs. Însă atunci voi număra zâmbetele, nicidecum firele de păr albe.
Imaginea de referință este preluată de pe https://www.freepik.com/.