Unii citesc ca să adoarmă, alții ca să se trezească
Ador să citesc. Însă de când am auzit vorba cum că unii citesc ca să adoarmă, alții ca să se trezească, am realizat că, interpretând strict textul, mă regăsesc în ambele categorii.
Mi-am făcut un obicei să citesc seara, înainte de culcare, cam cincizeci de pagini. Nu mai mult, fiindcă sunt deja obosită, dar nici mai puțin, căci vreau să mă scufund în lectură. Îmi place senzația de a ține o carte între mâini, de a-i adulmeca mirosul paginilor, de a absorbii cuvânt cu cuvânt. Noptiera mea găzduiește un teanc de cărți. Pe măsură ce finalizez un volum mut cartea în bibliotecă. Nicio carte din mini biblioteca mea nu a rămas nelecturată (mai puțin cărțile în limba germană primite cadou de soțul meu de care nu mă prea ating).
Deci, pot spune că citesc ca să adorm. Somnul vine mai bine după ce am lăsat imaginația să zburde, m-am impregnat într-o lume nouă și am acumulat diferite cunoștințe. Parcă-l și văd pe Moș Ene cum îmi presară nisip peste pleoape, iar eu le șterg doar ca să mai pot citi un capitol. Pun cartea pe noptieră, sting veioza și îl chem din nou să mă binecuvânteze cu vise frumoase. Și o face, căci în fiecare noapte vizez ceva inedit.
În diminețile în care timpul îmi permite, revin din nou la carte. Acum citesc ca să mă trezesc. Alte cinzeci de pagini, alte capitole dovedite. Ce bucurie! Sunt pregătită pentru o nouă zi.
Interpretarea expresiei este mai amplă însă. Unii sunt de părere că cititul pentru adormire implică alegerea unei lecturi ușoare, relaxante, în timp ce cititul pentru trezire necesită o lectură stimulantă, educațională.
Gurile rele spun că persoanele care citesc ca să adoarmă nu înțeleg nimic din material, plictisindu-se ușor și ajungând la un blocaj mental, pe când cei care înțeleg textul și-l apreciază simt cum li se trezește mintea.
Părerea mea? Da, unii citesc ca să adoarmă, alții ca să se trezească. Dar chiar nu contează motivul pentru care o persoană citește, atâta timp cât o face în mod sigur se va lega informația care contează de sufletul ei.
Imaginea de referință îmi aparține și mă reprezintă. Sunt eu, citind. Dar îți spun un secret: îmi place și să scriu!