Intime Gânduri

Corina Marinescu
Crochete din cartofi, biluțe tăvălite în fistic și fâșii din legume  

Crochete din cartofi, biluțe tăvălite în fistic și fâșii din legume  

Timp de citire: 3 minute

Pentru că am avut chef de ceva cu adevărat special, am gătit Crochete din cartofi, biluțe tăvălite în fistic și fâșii din legume, un preparat care mi-a satisfăcut trei pofte. Și, nu că aș vrea să mă laud, căci nu-mi stă în fire, dar felul de mâncare a ieșit tare gustos. Un preparat cu trei garnituri ar spune unii, însă, de această dată, trebuie să-i contrazic categoric și să-i provoc la degustare.

CROCHETE DIN CARTOFI, BILUȚE TĂVĂLITE ÎN FISTIC ȘI FÂȘII DIN LEGUME

Rețetă pentru: 2 porții , Timp de preparare: 30 min, Timp total: 1 h 5 min

Ingrediente:

  • 4 cartofi
  • 4 linguri de amidon din cartofi
  • 1 linguriță de sare
  • 200 gr gourmet ras din migdale
  • 50 gr făină
  • 50 ml apă minerală
  • 50 gr pesmet
  • 300 ml ulei de floarea soarelui presat la rece
  • 150 gr bloc cremos din cocos
  • 1 lingură cremă din migdale
  • 1 lingură ulei de fistic
  • 50 gr fistic
  • 2 morcovi
  • 2 cartofi dulci
  • ½ rădăcină de țelină
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură wok sos

Mod de preparare:

Se fierb, în apă cu sare, pentru 25 de minute, 4 cartofi decojiți și tăiați cubulețe. Cartofii fierți se zdrobesc cu furculița și se amestecă cu 4 linguri de amidon din cartofi și 1 linguriță de sare. Compoziția se împarte în 17 bile, înăuntru cărora se așază 1 linguriță de gourmet ras din migdale. Bilele se tăvălesc prin 50 gr de făină amestecată cu 50 ml de apă minerală și apoi prin 50 gr de pesmet. Crochetele de cartofi se prăjesc în ulei de floarea soarelui presat la rece.

Se amestecă 150 gr bloc cremos din cocos cu 1 lingură cremă din migdale și cu 1 lingură ulei de fistic. Se formează bile și se tăvălesc în 50 gr de fistic mărunțit.

Pentru fâșiile de legume se fierb, timp de 10 minute, 2 morcovi, 2 cartofi dulci și ½ rădăcină de țelină. Legumele se taie fâșii, apoi se tăvălesc prin 2 linguri de ulei de măsline, 1 lingură de wok sos și se condimentează cu sare. Legumele se dau la cuptor, la 200 de grade, pentru 10 minute pe funcția sus-jos, apoi, pentru alte 10 minute, pe ventilator.

Crochete din cartofi, biluțe tăvălite în fistic și fâșii din legume

De reținut:

În categoria FELURI PRINCIPALE se regăsesc următoarele rețete: Chiftele din năut cu două tipuri de piure, Tocăniță de ciuperci, File de pește din orez cu rondele de cartofi și mujdei, Tavă de legume la cuptor cu sos din caju, Tocăniță de cartofi cu chicharrones din soia, Gălbiori, hribi și sparanghel, decorați cu specialitate rasă din cocos, Tavă cu bloc cremos din migdale și legume coapte , Crochete din cartofi, biluțe tăvălite în fistic și fâșii din legume, Mâncare cu legume verzi asortată cu piure din mazăre, Shaorma de ciuperci cu frigărui de cartofi și sos de pipeR, Chiftele din jackfruit cu sos de roșii și cartofi răzuiți, Mămăligă cu cremă din migdale și bloc cremos din migdale, Mâncare de praz cu măsline, Orez cu legume asiatice, Musaca de cartofi, Tofu pane cu mâncare de mazăre, Ciuperci umplute și ouă ochiuri din orez cu spanac cremos, Rondele de dovlecei cu cartofi cu gourmet ras și sos alb, Năut crocant și felii de tofu la grătar pe pat de pastă de năut și foccacia cu ciuperci, Zucchini umplut și rondele de morcovi, Orez cu ananas, jackfruit și ciuperci, Chiftele din năut și ciuperci cu cartofi țărănești, Mici din soia cu cartofi copți și frigărui de legume, sos de muștar și sos de usturoi, Mămăligă la cuptor, Ciuperci pane cu piure de țelină și sos de ciuperci, Mâncare de fasole boabe cu cârnați din soia și castraveți murați, Sarmale cu ciuperci și mămăligă, Mâncare de dovlecei cu caju și susan negru, Chilli con carne tocată din mazăre și chipsuri tortilla, Cartofi franțuzești.

Feluri Principale - Rețete delicioase vegane pentru unii, de post pentru alții - Corina Marinescu
eluri Principale – Rețete delicioase vegane pentru unii, de post pentru alții – Corina Marinescu

Imaginea de referinţă şi fotografiile din articol îmi aparţin.

Spread the love