Foccacia – o rețetă delicioasă
Se poate să mănânci o tavă întreagă de pâine pufoasă, goală și încă fierbinte? Bineînțeles, dacă este vorba despre delicioasa foccacia. Aroma, gustul, o nebunie!
Fără să mă laud, spun doar că rețeta mea bate orice altă foccacia degustată, chiar și pe acea foccacia pe care am găsit-o la un bistro stradal din Murano. Ah, ce amintiri! Sunt o turistă culinară și nu mi-e rușine să recunosc. Pornesc atât în căutarea destinațiilor ideale, cât și a restaurantelor vegane după care râvnesc, având în vedere că în orașul în care locuiesc nu există unul à la carte. Iar dacă aș deschide eu unul, în mod sigur, în meniu s-ar regăsi foccacia pufoasă.
FOCCACIA
Rețetă pentru: 8 porții, Timp de preparare: 35 min, Timp total: 2 h 15 min
Ingrediente:
- 350 gr făină
- 200 ml apă călduță
- 1 plic drojdie
- 2 lingurițe zahăr de mesteacăn
- 2 lingurițe sare
- 7 linguri ulei de măsline
- 200 gr măsline negre feliate
- 1 linguriță oregano
- 1 linguriță busuioc
- 1 linguriță rozmarin
- 1 linguriță mix de condimente (oregano, busuioc, rozmarin)
Mod de preparare:
Se amestecă 200 ml de apă, 1 plic de drojdie, 2 lingurițe de zahăr și 1 linguriță de sare și se lasă deoparte să crească, cel puțin 10 minute.
Într-un bol se cern 350 gr de făină, iar în centru se pune mixtura de mai sus. Se amestecă.
Se adaugă 1 lingură de ulei de măsline și se frământă bine. Aluatul se așază pe blatul presărat cu făină și se mai frământă timp de 5 minute.
Aluatul se pune în bolul uns în prealabil cu 1 lingură de ulei de măsline și se lasă la dospit 1 oră.
Se răstoarnă aluatul pe masa tapetată cu făină, se pun condimentele (1 linguriță oregano, 1 linguriță busuioc, 1 linguriță rozmarin) și cele 150 gr de măsline feliate și cu totul se mai frământă până se omogenizează.
Aluatul se așază în tava rotundă cu pereți detașabili și se nivelează cu lingura. Se lasă la dospit 20 minute.
Cu degetul se fac găuri în aluat, apoi se mai lasă 20 de minute să crească.
Peste aluat se toarnă 5 linguri de ulei de măsline, se presară 1 linguriță de sare, 1 linguriță mix de condimente (oregano, busuioc, rozmarin) și se decorează cu restul de 50 gr de felii de măsline.
Foccacia se dă la cuptor, la 180 de grade, pentru 25 de minute.

De reținut!
În categoria PANIFICAȚIE se regăsesc următoarele rețete: Chifle pufoase, Pâine integrală, Pâine, Covrigi împletiți, Foccacia, Croissante, Saleuri cu susan, Pogăci cu chimen.

Imaginea de referinţă şi fotografiile din articol îmi aparţin. Sunt un fotograf bun?