Pentru cine scriu?
Mă așez la masa de dinning și deschid laptopul. Azi nu urc în birou. Vreau să privesc cum se topește stratul de zăpadă așternut peste iarbă și să-l ascult pe cățelul meu cum sforăie netulburat de nimic. Mâinile mele se plimbă pe tastatură pe ritmurile muzicii care curge în fundal, degetele găsesc singure tastele pe care vor să le apese, gândurile se traduc cu lejeritate. Dar pentru cine scriu?
În mod cert scriu pentru mine, ca un exercițiu de creativitate. Mă tem să nu fiu absorbită de lumea în care trăiesc și să mă pierd pe mine, așa că scriu ca să mă ancorez în meandrele ființei mele, iar uneori, atunci când lumea mă amețește, să mă reechilibrez.
Scriu atunci când am timp liber, în momentele în care sunt inspirată. Creionez o pagină de jurnal care conține cele mai intime gânduri și care, culmea, ajunge să fie publicată. Puține sunt persoanele care ar accepta ca jurnalul să fie accesibil tuturor. Adolescenta din mine, în mod sigur, ar fi protejat jurnalele scrise de mână de privirile curioase. Astăzi nu mai am nimic de ascuns. Începând cu volumul „Jurnal de Amintiri” și continuând cu proiectul „Intime Gânduri” sunt o carte deschisă, la propriu și la figurat.
Uneori scriu pentru o singură persoană, în speranța că mesajul își va găsi destinatarul, alteori pentru câteva zeci sau sute de ființe. Majoritatea textelor sunt dedicate, în această perioadă, unui număr mai mare de persoane și atunci ideile mele ajung la mii de suflete. Ce fericire!
Pentru cine scriu? Pentru nimeni, pentru mine, pentru toți! Dacă conținutul unuia dintre articole sau vreuna dintre rețetele vegane redate pe site străbat internetul și găsesc cititorul potrivit care rezonează cu ce am scris sau care are nevoie de informația oferită, spun eu că scopul meu este atins. Pentru că mângâierea unui suflet și influențarea pozitivă a unei vieți este cea mai mare bucurie.
Imaginea de referinţă îmi aparţine și mă reprezintă într-o variantă pe care astăzi o romantizez.