Tocăniță de cartofi cu chicharrones din soia
Săptămâna dedicată cartofilor continuă cu o gustoasă tocăniță de cartofi cu chicharrones din soia, ca un elogiu al legumei care ne îmbogățește mesele tuturor.
Recunosc, până acum câțiva ani nu am cunoscut conceptul de chicharrones, dar acum îl consider, pe cel din soia, de neînlocuit în vreo câteva preparate. Și dacă varianta originală mă duce cu gândul la bunica și ale ei jumări din care îmi amintesc că făcea niște pogăci demențiale, varianta reimaginată mă trimite cu gândul la tata și ale lui preparate condimentate peste măsură.
TOCĂNIȚĂ DE CARTOFI CU CHICHARRONES DIN SOIA
Rețetă pentru: 6 porții , Timp de preparare: 20 min, Timp total: 55 min
Ingrediente:
- 1 kg de cartofi
- 2 morcovi
- 1 ceapă
- 2 căței de usturoi
- 2 linguri ulei de măsline
- 250 ml apă
- 1 cub de legume
- 200 gr chicharrones din soia
- 2 roșii
- 1 lingură boia
- 1 legătură pătrunjel
Mod de preparare:
Se curăță și se taie bucățele 1 kg de cartofi, 2 morcovi, 1 ceapă, 2 căței de usturoi. Legumele se călesc în 2 linguri de ulei de măsline. După 5 minute se acoperă cu 250 ml apă, se adaugă 1 cub de legume și 250 gr chicharrones din soia. Se lasă la fiert 20 de minute, la foc mic.
Se adaugă cele 2 roșii tăiate cubulețe și 1 lingură de boia, se amestecă și se mai fierbe timp de 10 minute.
La final, legătura de pătrunjel tocat mărunt se înglobează în tocăniță.

De reținut:
În categoria FELURI PRINCIPALE se regăsesc următoarele rețete: Chiftele din năut cu două tipuri de piure, Tocăniță de ciuperci, File de pește din orez cu rondele de cartofi și mujdei, Tavă de legume la cuptor cu sos din caju, Tocăniță de cartofi cu chicharrones din soia, Gălbiori, hribi și sparanghel, decorați cu specialitate rasă din cocos, Tavă cu bloc cremos din migdale și legume coapte , Crochete din cartofi, biluțe tăvălite în fistic și fâșii din legume, Mâncare cu legume verzi asortată cu piure din mazăre, Shaorma de ciuperci cu frigărui de cartofi și sos de pipeR, Chiftele din jackfruit cu sos de roșii și cartofi răzuiți, Mămăligă cu cremă din migdale și bloc cremos din migdale, Mâncare de praz cu măsline, Orez cu legume asiatice, Musaca de cartofi, Tofu pane cu mâncare de mazăre, Ciuperci umplute și ouă ochiuri din orez cu spanac cremos, Rondele de dovlecei cu cartofi cu gourmet ras și sos alb, Năut crocant și felii de tofu la grătar pe pat de pastă de năut și foccacia cu ciuperci, Zucchini umplut și rondele de morcovi, Orez cu ananas, jackfruit și ciuperci, Chiftele din năut și ciuperci cu cartofi țărănești, Mici din soia cu cartofi copți și frigărui de legume, sos de muștar și sos de usturoi, Mămăligă la cuptor, Ciuperci pane cu piure de țelină și sos de ciuperci, Mâncare de fasole boabe cu cârnați din soia și castraveți murați, Sarmale cu ciuperci și mămăligă, Mâncare de dovlecei cu caju și susan negru, Chilli con carne tocată din mazăre și chipsuri tortilla, Cartofi franțuzești.

Imaginea de referinţă şi fotografiile din articol îmi aparţin.