Intime Gânduri

Corina Marinescu
Salată de vinete

Salată de vinete

Timp de citire: 2 minute

Există oare vreo masă festivă fără salată de vinete? Sincer, mă îndoiesc. Atât de gustos și atât de simplu este de preparat, că nu am întâlnit pe nimeni să nu adore această rețetă.

Cu sau fără ceapă (pentru mofturoși), cu sau fără maioneză (în varianta light), cu sau fără pâine (la dietă) salata de vinete este un preparat delicios.

Pe la începuturile relației, l-am surprins pe soțul meu ajutând-o pe mama lui în bucătărie, așa că i-am dat o mână de ajutor la încropirea maionezei. Dar, pe măsură ce se adăuga uleiul de floarea soarelui și sticla de 1 litru se golea într-un ritm mult prea accelerat pentru gustul meu, am dezvoltat o fobie față de consumul excesiv de ulei.

Îmi amintesc că, atunci când, după mai mulți ani, mi-am servit socrul cu salată de vinete făcută doar din vinete coapte și tocate, sărate și îmbogățite doar cu ceapă tăiate cubulețe, s-a plâns că preparatul arată prea închis la culoare și aproape că nici nu a vrut să-l guste. Totuși l-am convins și nu a regretat, fiindcă și-a mai uns o felie după.

Morala? Se poate și fără ulei. Dar totuși, pentru cei care vor ca salata de vinete să păstreze textura și culoarea preparatului tradițional am gândit rețeta de mai jos.

SALATĂ DE VINETE

Rețetă pentru: 4 porții , Timp de preparare: 40 min, Timp total: 40 min

Ingrediente:               

  • 3 vinete
  • 1 lingură cremă pentru gătit din soia
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 linguriță muștar
  • ½ linguriță pudră de usturoi
  • 2 cepe albe
  • sare

Mod de preparare:

Se coc pe grătar cele 3 vinete, după care se toacă mărunt și se pun într-un bol. Cele 2 cepe albe se toacă mărunt și se pun peste vinete.

Într-un vas se amestecă 1 lingură cremă pentru gătit din soia, 1 lingură de ulei de măsline, 1 linguriță de muștar și ½ linguriță pudră de usturoi. Crema se amestecă cu legumele și se condimentează cu sare, după gust.

Ponturi și informații:

În compoziția salatei de vinete nu este necesară maioneza, astfel că aceasta se poate prepara doar din vinete, sare și ceapă tocată.

Salată de vinete - Salate - Rețete delicioase, vegane pentru unii, de post pentru alții – Corina Marinescu

De reținut:

În categoria SALATE se regăsesc următoarele rețete: Salată fără boeuf, Salată de ciuperci cu maioneză din tofu, Salată de vinete, Salată de icre din amaranth, Salată de conopidă, Salată orientală, Salată cu falafel și valeriană, Salată cu legume all in, Salată cu roșii uscate, Salată cu bacon prăjit din mazăre, Salată cu ton din soia, Salată de roșii cu baghetă fresh, Salată de dovlecei cu fistic, Salată grecească, Salată cu legume roșii, Salată cu rodie și rucola, Salată cu fâșii din legume, Salată cu năut și castraveți murați, Salată cu legume verzi, Salată spaghetti din legume si sos din avocado.

Salate - Rețete delicioase, vegane pentru unii, de post pentru alții – Corina Marinescu
Salate – Rețete delicioase, vegane pentru unii, de post pentru alții – Corina Marinescu

Imaginea de referinţă şi fotografiile din articol îmi aparţin.

Spread the love