Intime Gânduri

Corina Marinescu
O zi la Judecătorie

O zi la Judecătorie

Timp de citire: 5 minute

Am ajuns ca de obicei prima la Judecătorie. Ador punctualitatea însă şi mai tare îmi place să-mi parchez maşina pe unul dintre locurile preferate. Nu am prins nici azi un loc fără plată dar e ok pentru că am achitat taxa prin sms. Şi de fiecare dată când plătesc aşa mă gândesc la mini excursia din 2012.

Plouă. Şi mă bucur. Poate aşa mi se va ameliora presiunea pe care o resimt la cap. Azi e mai bine. Cu siguranță din cauza masajului mamei mele. Sunt bine. Trebuie să fiu bine. Gândesc pozitiv. Nu mai am putere să citesc articole pe net. Sunt suficiente emoțiile pe care le am pentru RMN-ul pe care urmează să-l fac.

8:35. Aprind becul în birou/garderobă şi gândul îmi zboară către maestrul meu. Îmi e dor de el şi de perioada în care el era cel care dădea astfel startul zilei. Am cauza 14 şi grefiera mă avertizează că abia pe la ora 12:00 apreciază că îmi va veni rândul. Nu ştiu cum se face dar mereu trebuie să vin înarmată cu răbdare. Studiez dosarul şi mă aşez apoi cuminte în sala de şedințe.

Încaperea cu lambriu, mese şi bănci lungi din lemn are o solemitate aparte dar în acelaşi timp seamană cu o sală de clasă. Observ încrustările în lemn, gumele lipite şi mă întristez. Parcă sunt din nou elev. Dar în loc de uniformă port o robă neagră, lungă, cu un fel de babețică. Pe lângă colegii care îmi sunt familiari mai stau lângă mine tot felul de străini. Lumea intră şi iese din sală fără să conteze că face zgomot şi deranjează şedința. La şcoală aşa ceva nu era permis. Şi la niciun fel se spectacol nu se acceptă aşa ceva. Şi o şedință de judecată este un fel de spectacol. Alejandro Cesona a înțeles asta şi a scris farsa “Şiretenia şi dreptatea judecătorului”. Am văzut de curând punerea în scenă a acestei piese şi m-am amuzat teribil.

Doamna judecător intră în sală şi toți ne ridicăm. E o femeie trecută de 45 de ani însă cu o postură frumoasă. Am admirat-o dintotdeauna. Cauzele în stare de amânare se strigă primele. În jurul meu văd colegii avocați cum se ridică şi strigă tot felul de numere. Cauza mea nu are motiv de amânare aşa că rămâne la rând.

Iar începe să mă doară capul. Am luat de dimineață un ibuprofen însă nu pot să nu mă gândesc la e-urile periculoase şi cancerigene pe care le conține. Tata mi-a zis că nu e ok. Dar în situații de criză ce să fac? În mod sigur trebuie să mănânc mai multe fructe şi legume. Nu asta era rezoluția mea pe anul 2019? Dar ce-am zis mai devreme? Gândire pozitivă.

Sunt trei cauze care se judecă cu procurorul în camera de consiliu aşa că părăsim toți sala. Se vor audia martori deci va dura. Motiv să mai povestesc cu colegii. Despre coafuri, zile de naştere, alimentație, banalități. Îmi amintesc că în stagiatură maestrul meu nu-mi permitea să stau la pălăvrăgit. Ce vremuri.

Dintr-o dată realizez că nu port pe deget verigheta şi inelul de logodnă deşi sunt sigură că dimineață m-am împodobit cu ele. M-am dat cu cremă pe mâini şi ca să nu-mi ung inelele le-am dat jos. Când m-am ridicat în mod sigur mi-au căzut pe scaun şi am plecat fără ele. Ma panichez. Îmi dau roba jos şi fug spre maşină. Afară plouă mai tare şi mi-am uitat umbrela la garderobă. Dar nu contează, important e să le găsesc. Trec pe trecerea de pietoni pe roşu, ceea ce nu fac de obicei, ajung la Wolfy şi văd prin geam inelele mele. Ce uşurare. Cum i-aş fi explicat soțului meu pierderea lor?

Şedința de judecată e tot secretă. Mă alătur iar colegilor şi discutăm spețe, dezbatem diferite situații, ne plângem de faptul că aşteptăm mult prea mult şi aşteptăm în continuare să ne vină rândul. Aud că se strigă cauza 3 şi fugim cu toții spre sală. Instanța de judecată anunță că va lua o pauză de 30 de minute. Aşa că revenim în biroul avocaților/garderobă şi ascult impresii despre judecători şi proceduri. Mă gândesc la faptul că judecătorii se pensionează pe la maxim 50 de ani şi sunt puțin invidioasă. Dar pe de altă parte munca lor are o valoare aparte şi îmi spun că îşi merită timpul liber şi pensia care în mod cert va fi generoasă. Şi în plus sunt sigură că şi judecătorii, într-o oarecare măsură, sunt geloşi pe activitatea şi libertatea avocaților. Dosarele se reiau şi se strigă cauza 4 de parcă abia acum ar începe cu adevărat şedința.

11:47. Din cele nouă neoane două nu merg bine. Analizez încăperea de curând renovată şi atenția îmi este îndreptată spre stema țării care stă atârnată deasupra biroului doamnei judecător. În sală intră mai multe doamne în vârstă şi mă gândesc că nu e corect că au fost nevoite să stea de dimineață pe holurile judecătoriei. Telefoanele justițiabililor sună şi încă nu le-a fost atrasă atenția, nimeni nu a fost amendat. Semn bun. Pauza a destresat-o pe doamna judecător ceea ce e bine pentru că voi urma.

Simt o presiune în zona cefei şi în timp ce scriu acest text mă gândesc că nu-i ok să stau atât de mult timp cu capul aplecat şi cu ochii în telefon. Aşa că îmi recitesc concluziile scrise pregătite în cazul în care dosarul meu se va soluționa azi. Doamna judecător ridică vocea la una dintre părți şi zâmbesc. Îmi amintesc că un prieten mi-a mărturisit că este extrem de dezamăgit de faptul că judecătorul nu are ciocănel cu care să bată în masă şi nu poartă nici perucă. Şi într-adevăr nu e ca în filme. E totuşi un fel de show gratuit pentru cine intră să se adăpostească de ploaie, destul de usturător şi de frustrant pentru părțile care caută dreptatea în instanță, o rutină pentru actorii principali.

12:23. În sfârşit mi-a venit şi mie rândul să mă dau în spectacol. Ce bine a aproximat grefiera ora la care se va striga cauza mea.  Martorul propus de partea adversă e prezent deci am speranța ca după audierea lui să pun concluziile pe fondul cauzei. Declară ce declară, cu răspunsuri evident sugerate, pun şi eu întrebări suplimentare, se printează declarația şi gata. Să se apropie oare de sfârşit? Nu. Adversarul meu mai depune un teanc de acte pe care eu nu le consider relevante în cauză şi spun că nu cer termen pentru studiu. Dar colegul ştie că judecătoarea se simte îngropată de hârtii şi va cere o explicație scrisă pentru toate cele depuse. E uns cu toate alifiile. Deşi insist că se tergiversează cauza mai primim un ultim termen de judecată. Îmi pun la loc concluziile scrise pregătite de acum două termene, adun dosarul şi plec. Obosită, cu o uşoară durere de cap şi un pic dezamăgită.

13:01. Ziua mea de instanță ia sfârşit. Cu toate că am avut de susținut o singură cauză mă declar epuizată. Mai ales azi. Noroc că am avut cu cine schimba idei şi impresii şi a zburat timpul mai repede. Trec trecerea de pietoni, regulamentar de această dată şi mă îndrept spre casă. Mama a gătit o prăjitură cu mere.

Imaginea reprezentativă aparține site-ului: https://pixabay.com/photos/justice-statue-lady-justice-2060093/

2 comments found

  1. Nu am fost niciodata intr- o sala de judecata dar mi-as dori odata sa fac parte din audienta. In ceea ce priveste profesia de avovat cred ca nu e usoara, ca sa nu mai vorbim de examenul in Barou, INPPA, o serie intreaga de alte criterii, dar Corina tu mi -ai depasit asteptarile mereu. Keep the road!

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.